Aproximativ 238.500 copii au fost botezați în Biserica Ortodoxă Română doar anul trecut. În marea lor majoritate copiii au fost botezați prin cufundare, aceasta fiind practica oficială în Ortodoxie încă din perioada bisericii apostolice.
Din nefericire, însă, se întâmplă și cazuri triste, cum a fost cel de la Suceava, poate malpraxis, poate accident.
La fiecare astfel de derapaj, toată mass-media acuză practicile vechi ale Bisericii, neacordate la raționalitatea modernității. Ca și în cazul închinării la moaște sau a împărtășirii credincioșilor, ar dori ca acestea să fie modificate irevocabil de autorități exterioare Bisericii.
Pe de o parte, mi se pare disproporționată abordarea de acest gen, deoarece malpraxis-ul dintr-un spital nu desființează operația în sine. În primul rând, malpraxis-ul este cercetat de o comisie și se constată ulterior unde anume s-a greșit. Dar aceasta nu duce la desființarea operației de hernie, de exemplu.
Pe de altă parte, rânduielile Bisericii Ortodoxe sunt așezate de-a lungul a două mii de ani, confirmate prin practică spirituală și prin viața atâtor oameni duhovnicești care L-au căutat sincer pe Dumnezeu. Simplificarea rațională a botezului, prin stropire sau altă variantă nu cred că este în acord cu viziunea celor care ne-au lăsat această rânduială. Maniera în care este făcut botezul este esențială pentru evoluția noastră ulterioară, din punct de vedere spiritual. De aceea chiar dacă un prunc a fost botezat într-o formă simplificată deoarece era bolnav sau din alte cazuri de urgență, taina este completată ulterior de preot.
De asemenea, amânarea botezului până la maturitate nu este o soluție, în perspectiva Bisericii Ortodoxe. Pe măsură ce creștinii din perioada primară s-au botezat, ei au primit botezul împreună cu toată casa lor. Un părinte spunea că botezul copiilor este o comoară în mâinile copilului. Când copilul crește, depinde de el dacă folosește această comoară sau dacă o aruncă. De aceea noi, ca părinți creștini, nu îl ținem departe de acest dar.
Sursa: http://r3media.ro