Preot Ioan Istrati
În tihna unei chilii mici, la lumina unui opaiț, la capul unei fecioare, se adună la sfat Preasfânta Treime, soborul îngeresc și neamul omenesc, prin ceea ce au ele mai sfânt și mai curat în univers. Stau la taifas Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Arhanghelul bucuriei și Fecioara doririlor. Aici se pecetluiește sfatul de taină al Preacuratului Dumnezeu, care a zis: să fie lumină, să fie cer, să fie sori și stele, să fie pământ, să fie iarbă, să fie animale. La crearea omului n-a mai zis “să fie”. Voia libertatea omului, voia ca omul să fie fiu de Dumnezeu, să aleagă nemurirea, să iubească veșnicia Dumnezeirii. De aceea cuvintele Fecioarei: “fie mie după cuvântul tău” pecetluiesc planul iubirii infinite a Treimii, planul de unire a omului cu Dumnezeu pentru veșnicie.
Maica Fecioară e mama noastră cea din cer. Ea ne-a privegheat când eram cât un vârf de ac în pântecele mamelor noastre. Ea a suflat asupra noastră aerul cald al Duhului Sfânt, ne-a strâns în brațele ei și am făcut inimă, și ochi, și urechi, și minte. Spre ea am privit fascinați în obscuritatea roșiatică a amnios-ului matern.
Și știți ce? După ce vom închide ochii și trupul ni se va îndrepta spre țărână, o vom recunoaște. Ce cutremur de iubire, ce zbatere de inimă să se spargă, ce izvor de lacrimi de fericire, când o vom vedea pe cea care ne-a privegheat în adâncul de taină al zămislirii.
Eu n-am supt nicio picătură de lapte din sânul mamei mele. A făcut, sărmana mamă, mastită dublă și a fost operată la câteva ore după ce m-am născut. Căutam din zbor sânul mamei și plângeam nemângâiat, menit la post de la o oră de viață. Eu n-am știut ce e dulceața cu mireasmă de dor a sânului mamei. Dar am simțit mereu pe Mama mea din ceruri cum mă hrănește cu iubirea ei infinită.
