– Gheronda, sunt invidioasă, ţin minte răul, osândesc, mă mânii…
– Invidia, osândirea, mânia, ţinerea de minte a răului şi celelalte, toate pornesc de la mândrie. Mândria este Comandamentul General al tuturor patimilor. Aşadar, dacă loveşti mândria, loveşti toate patimile şi vine apoi înlăuntrul tău smerenia şi dragostea. De aceea, cred că este de ajuns să te ocupi sau mai degrabă să deschizi front de luptă împotriva mândriei; să îndrepţi toate atacurile înspre cetatea mândriei, care ne desparte de Dumnezeu. Vezi, când duşmanul războieşte o ţară, cele mai multe forţe le va trimite să lovească capitala. O singură bombă dacă aruncă în capitală şi o distruge, s-a terminat, a distrus întreaga ţară.
– Gheronda, cu cine se înrudeşte cel mândru?
– Cu ducă-se pe pustii, cu diavolul… Cu toate că până şi diavolul cedează mai uşor decât cel mândru. Căci pe demon îl răpui, dacă te smereşti, în timp ce pe cel mândru, chiar dacă te smereşti şi îi ceri iertare, nu poţi să-l îndupleci, ci îţi va spune: „Te prefaci!”.
Cel care are mai multă smerenie, are mai mult miez duhovnicesc. Cel mândru nu are miez lăuntric. Este ca şi spicul necopt care stă drept, în timp ce spicul copt îşi pleacă căpşorul. Şi, pe lângă faptul că este întunecat, este şi neliniştit lăuntric, iar în afară este tulburat şi gălăgios. Căci, atunci când există mândrie, tot ceea ce face omul este ca un balon pe care îl umflă diavolul şi pe care-l găureşte apoi cu un ac, pocneşte şi se sparge.
Mândria este lucru de necinste, este lucru înfricoşător, de vreme ce şi pe Îngeri i-a făcut demoni! Ea ne-a adus din Rai pe pământ, iar acum încearcă să ne trimită de pe pământ în iad.
Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
