Ierom. Savatie Baştovoi
Nu suferă ei simfonia desăvîrșită a Bisericii. Prea multă rînduială, zic ei; prea multă moștenire învechită, prea lung “concertul”, prea multe roluri în decor: lumini, cădelnițe, tămîie; prea multe vecernii, pavecernițe, miezonoptici și utrenii, și ceasuri, și mijloceasuri, și toacă, și clopot, și vultur și tron la arhiereu, și închinări, și formule lingvistice anacronice, și cereri înfricosătoare și stuchit pe draci; și Mineu, și Octoih, și Irmologhion, și Ceasoslov, și Triod, și Penticostar, și Psaltire împărțită, și Evanghelie pe zile, și Apostol, și Trebnic și Canonic, și zeci și zeci de cuvinte scrise mărunt pe strofe numerotate, și cîte și mai cîte care de 1500 de ani stau neschimbate. Cine să le învețe și să le țină minte pe toate astea, se întreabă entelectualul!
Intervenția entelectualilor care au cerut în Săptămîna Mare să le schimbe data Paștelui poate fi comparată cu vizita țiganului la filarmonică care , în plin concert de Bach, începe să bată din picior și să arunce cu diplome “fără-număr-fără-număr” cerînd să îi schimbe muzica.
Argumentul că “la toată lumea le place așa și ei e mai mulți” este și argumentul maneliștilor și al untoldiștilor și al tuturor celor care au distrus mai întîi moștenirea patristică în Apus, apoi gustul pentru arta cultă, apoi școala, făcînd posibil ca astăzi discuțiile semidocte despre știintă și credință să aibă o priză la mase comparabilă cu cea pe care o au manelele în toate formele lor, căci tot kitchul și subcultura e o formă de manea, iar cei care le gustă maneliști.
Noi însă citim partituri vechi, pictăm cu aur, ne împărtăsim dintr-un singur potir și cu o singură linguriță, primim lumina, blestemăm dracii și credem că Hristos a înviat. Chiar credem!
Hristos a înviat!
