– Părinte, unii sunt siguri că se mântuiesc, iar alţii se îndoiesc. Care este poziţia cea mai corectă?
– Scopul este ca omul să ţină poruncile lui Dumnezeu. Omul duhovnicesc trebuie să ajungă la o astfel de stare, încât să nu se mâhnească dacă Dumnezeu nu-i va da Raiul. Trebuie să conştientizăm bine că astăzi trăim, iar mâine se poate să plecăm şi că trebuie să ne îngrijim să mergem lângă Hristos. Cei care au izbutit, cu harul lui Dumnezeu, să cunoască deşertăciunea acestei vieţi, au primit harisma cea mai mare şi nu este nevoie să dobândească harisma înainte-vederii, ca să prevadă cele viitoare, deoarece este destul ca cineva să prevadă şi să se îngrijească de mântuirea sufletului său şi să ia măsurile duhovniceşti cele mai bune, ca să se mântuiască. Vezi ce a spus Hristos: Cât valorează un suflet, nu valorează lumea întreagă[1]. Câtă valoare are un suflet! De aceea mântuirea sufletului este mare lucru!
– Părinte, adică nu trebuie să aibă cineva nădejdea mântuirii şi frica de iad?
– Dacă are nădejdea mântuirii, nu va avea frica de iad. Iar pentru ca omul să aibă nădejdea mântuirii înseamnă să fie oarecum aranjat. Dumnezeu nu va lăsa pe omul care se nevoieşte cu mărime de suflet cât poate şi nu are intenţie de a face păcate, dar nevoindu-se, este biruit şi biruieşte mereu. Dacă are puţină grijă să nu-L mâhnească pe Dumnezeu, va merge în Rai „cu pantofi”. Dumnezeul, Care este bun din fire, îl va îmbrânci în Rai în chip minunat. Va iconomisi să-l ia în vremea în care acesta se află în pocăinţă. Se poate ca toată viaţa lui să se lupte, dar Dumnezeu nu-l va lăsa, ci îl va lua în ceasul cel mai bun.
Dumnezeu este bun, El vrea ca toţi să ne mântuim. Dacă ar fi fost să se mântuiască numai puţini, atunci de ce S-ar mai fi răstignit Hristos? Poarta Raiului nu este strâmtă. Îi încape pe toţi oamenii care se pleacă cu smerenie şi nu sunt umflaţi de mândrie. Numai să se pocăiască, adică să-I dea lui Hristos povara păcatelor lor, după care vor putea trece uşor prin poartă. După aceea avem şi îndreptăţirea că suntem făcuţi din pământ, nu suntem numai duh, ca îngerii. Dar suntem fără de răspuns atunci când nu ne pocăim şi nu ne apropiem cu smerenie de Mântuitorul nostru. Tâlharul de pe Cruce numai un iartă-mă a spus şi s-a mântuit[2]. Mântuirea omului depinde de secundă, nu de minut. Omul se mântuieşte chiar şi cu un singur gând smerit, în timp ce, dacă aduce un gând de mândrie, le pierde pe toate.
Trebuie să ne mântuim numai din mărinimie. Nu există durere mai mare pentru Dumnezeu decât aceea de a-l vedea pe om în iad. Cred că de vom avea recunoştinţă faţă de multele binecuvântări ale lui Dumnezeu şi un comportament smerit şi cu dragoste faţă de chipurile Lui, care sunt semenii noştri, împreună cu puţină nevoinţă făcută cu mărime de suflet, este îndeajuns ca să avem sufletul odihnit atât în viaţa aceasta, cât şi în cealaltă[3].
[1] Mt. 16, 26.
[2] Lc. 23, 40-43.
[3] Se înţelege că Stareţul se referă la credincioşii ortodocşi care se nevoiesc şi participă la viaţa mistică a Bisericii.
Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
