Mare bine este să te predai voii lui Dumnezeu. Atunci în suflet este numai Domnul și nu alte gânduri, și el se roagă lui Dumnezeu cu minte curată și simte iubirea lui Dumnezeu, chiar dacă s-ar chinui cu trupul.
Când sufletul s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu, Domnul Însuși începe să-l călăuzească și sufletul este învățat în chip nemijlocit de Dumnezeu, în vreme ce înainte era povățuit de învățători și de Scripturi. Dar rareori se întâmplă ca învățătorul sufletului să fie Domnul Însuși prin Harul Duhului Sfânt și puțini sunt cei ce cunosc aceasta; numai cei ce viețuiesc după voia lui Dumnezeu.
Omul mândru nu vrea să viețuiască după voia lui Dumnezeu: îi place să se conducă el însuși și nu înțelege că omul nu are destulă minte ca să se conducă pe sine însuși, fără Dumnezeu. Și eu, când trăiam în lume și nu cunoșteam încă pe Domnul și Duhul Său cel Sfânt, nu știam cât de mult ne iubește Domnul și mă încredeam în mintea mea proprie. Dar când, prin Duhul Sfânt, am cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci sufletul meu s-a predat lui Dumnezeu și de atunci primesc toate întristările care vin asupra mea și zic: „Domnul se uită la mine, de ce să mă tem?” Dar înainte nu puteam trăi așa.
Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viața e mult mai ușoară, pentru că și atunci când e în boală, în sărăcie și în prigoană, el gândește așa: „Așa I-a plăcut lui Dumnezeu, iar eu trebuie să îndur aceasta pentru păcatele mele.”
Extras din Între iadul deznădejdii și iadul smereniei – Cuviosul Siluan Athonitul.
