Un aer rece şi umed de noiembrie, un vânt ce trece nu doar prin haine, ci parcă şi prin piele, şi o coadă lungă care sugerează câteva ore de aşteptare. În linii mari, acesta era scenariul pentru care se pregătea anual de ziua Sfântului Mina orice pelerin care îşi îndrepta paşii spre Biserica “Sfântul Mina – Vergului”, din centrul Bucureştiului, cu dorinţa de a se închina Moaştelor Mucenicului ocrotitor. Anul acesta, ceva s-a schimbat însă. Deşi vremea nu s-a dezminţit, rămânând la fel de neprimitoare, timpul de aşteptare a scăzut de la ore la doar câteva zeci de minute.
10 noiembrie, ora Vecerniei. În ajunul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Mina, curtea Bisericii aflate la câteva minute de mers de Piaţa Unirii e plină până la refuz de oamenii veniţi să se închine. Pelerinii, sosiţi din ţară sau din Bucureşti, au venit să lase la racla Marelui Mucenic durerile, dorinţele şi speranţele lor. Pe toţi îi întâmpină o veste bună: începând de anul acesta, baldachinul pe care este aşezat chivotul cu Sfintele Moaşte a fost modificat, astfel încât oamenii să poată săruta părticelele din trupul sfinţit şi înmiresmat al Sfântului pe două rânduri, pe ambele părţi ale raclei, scăzând aproape la jumătate timpul de stat la coadă. “Nădăjduim ca bunii credincioşi să nu stea prea mult la rând ca altădată, să meargă mai repede”, explică parohul Bisericii, părintele Gheorghe Ispas.
Şi doamna Mioara din Bucureşti vorbeşte despre diferenţa dintre organizarea de anul acesta şi cea din anii trecuţi. “Foarte mare diferenţa. Foarte bună organizarea, e mai mare dragul să vii să te închini la Sfintele Moaşte când merge repede şi e totul organizat”, conchide ea.
Cufundată în rugăciuni
La coadă sunt aşezaţi cel puţin câteva sute de oameni. Încolonaţi pe trotuar, flancaţi într-o parte de gardurile Jandarmeriei şi de cealaltă de case ce amintesc de înfăţişarea vechiului Bucureşti, pelerinii aşteaptă în linişte să ajungă la Sfântul. Din depărtare, din direcţia Bisericii, cântările Vecerniei se aud încet, parcă filtrate de frig. În stânga mea, o femeie cu un batic tras până deasupra ochilor e cufundată în lectura unei cărţulii. Doar buzele i se mişcă şi, când rândul se pune în mişcare, îşi ridică şi ea pentru o clipă privirea de la paginile cu colţuri uzate. Printre degete, pe copertă, se poate ghici Icoana Sfântului Mina. Citeşte Acatistul Marelui Mucenic, ruptă cu totul de cei de lângă ea.
“Doar un leu…”
Rândul se mişcă la intervale de câteva minute. Din loc în loc, femei trecute de mult de prima tinereţe îi îmbie pe credincioşi cu flori. “Doar un leu, doamnă, doar un leu buchetul”, îşi laudă ele marfa. “De la mine nu cumperi, domnu?”, îl întreabă răguşit o bătrână pe domnul ce tocmai “îi făcuse safteaua” uneia dintre “concurente”. În miros de tămâie, ne continuăm cu paşi mici drumul spre curtea Bisericii. La un moment dat, o ramură de salcâm japonez ne salută pe deasupra unei porţi.
În jur, strada Robescu zumzăie monoton: zeci şi zeci de corturi, unele improvizate din doar câteva foi de plastic, sunt aliniate în lungul bordurii. Icoane, cărţi de rugăciune, brelocuri, tămâie, lumânări, turtă dulce şi tot felul de suvenire, care au mai mult sau mai puţin legătură cu sărbătoarea. Pe stradă roiesc alţi oameni: vânzători ambulanţi ce-ţi oferă ceai, cafea, covrigi, pulovere ori scăunele pliante, toate destinate credincioşilor din rând.
“Ne-am închinat mai întâi şi apoi am început să vindem”
În mijlocul străzii, o femeie îţi reţine atenţia, cu baticul ei înnodat peste căciulă, pentru a se feri de vântul îngheţat. Timpul a săpat riduri adânci în fruntea ei, dar obrajii i-au rămas netezi ca-n floarea vârstei. Anii i-i ghiceşti fără să stai prea mult pe gânduri: a văzut deja mai bine de şaizeci de primăveri. Sau de toamne… Vinde pulovere de lână, e din Curtea de Argeş şi oriunde ştie că oamenii se adună să se închine la Moaştele vreunui Sfânt, stând uneori ore întregi în frig la coadă, vine şi ea să-şi vândă marfa. Cuvioasa Parascheva, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfântul Mina – anul acesta a fost peste tot. Puloverele? Le face cu mâna ei, ne spune. Cam patru zile munceşte să termine unul. Lâna este aspră, aproape că te înţeapă la degete, dar, în schimb, ţine cu adevărat de cald. Iar după patru zile de muncă, se bucură dacă reuşeşte să îl vândă cu 30 de lei. “Dar nu ne dă lumea atât, că e criză”, explică femeia. În final, se mulţumeşte şi cu 25 de lei. “Nu merită”, continuă ea, mişcând capul cu regret, “dar ce să facem, că nu avem bani”. Şi, ca să meargă vânzarea mai bine, şi-a pus nădejdea chiar în Sfântul Mina: “Ne-am închinat mai întâi, mărturiseşte ea, şi apoi am început să vindem”.
“Cine este Dumnezeu…?”
După numai 15 minute de când ne-am aşezat la coadă, ajungem în faţa porţii, la doar câţiva paşi distanţă de raclă. Ceasul s-a apropiat de ora 18:00, iar din curtea Bisericii răsună vocile cântăreţilor: “Cine este Dumnezeu, mare ca Dumnezeul nostru?”, iar cântarea acoperă murmurul de fond venit din mulţimea aflată la rând sau roind pe străduţele din jur. Un telefon sună în spatele meu: “Da, la rând, la Sfântul Mina. Vino, vino, că scapi repede. În 20 de minute eşti gata!”, explică o voce tânără, cu accent molcom, ardelenesc. Atenţia se mută, dintr-odată, spre un conflict iscat din senin, între un jandarm şi o doamnă între două vârste. Motivul? “Nu vă băgaţi, doamnă, în faţă, că d-aia suntem puşi aici, să facem ordine!”, îi explică omul legii. “Nu pot, domnule, să stau la rând, că sunt bolnavă”, răspunde ea. “Dacă-ar fi stat două ore pe loc, la Sfântul Nectarie, atunci ce-ar mai fi zis?”, se întreabă retoric o pelerină cu capul acoperit de-o glugă îmblănită.
Înainte ca cei doi să găsească o soluţie, am şi ajuns la Sfântul. Mă închin, sărut racla cu Moaştele Marelui Mucenic făcător de minuni şi apoi mă îndrept spre Biserică. Ceasul arată doar câteva minute peste ora 18:00 – în total, douăzeci de minute de stat la coadă. “Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea…”, se aude rugăciunea preotului, iar vocile bărbăteşti ale cântăreţilor răspund întreit “Doamne miluieşte!”. Înăuntru, lăcaşul de cult e neîncăpător pentru a-i cuprinde pe toţi credincioşii veniţi să-l cinstească pe Sfântul Mina, iar preotul cu greu reuşeşte să-şi croiască loc printre oameni pentru a cădi. În curtea Bisericii, credincioşii bine ascunşi de frig în spatele hainelor groase ascultă în linişte slujba. Am vorbit cu unii dintre ei şi ne-au împărtăşit cum i-a ajutat Sfântul Mina.
Cu post şi rugăciune
Victoria Ispas, de 45 de ani, îl ştie pe Sfântul Mina drept “un foarte bun ajutător”, motiv pentru care, mărturiseşte ea, îi şi citeşte foarte des acatistul. Întâlnirea ei cu Sfântul, pe care de atunci l-a şi luat ca ocrotitor, s-a petrecut în urmă cu mai bine de un deceniu. Marele Mucenic, grabnic ajutător mai ales al celor păgubiţi, a luat cu asalt sufletul Victoriei într-un mod unic, cucerind-o pentru totdeauna. “Sincer vă spun, acum 11 ani, mi s-a furat o basculantă din faţa blocului şi, cu post şi rugăciune şi rugându-mă la Sfântul Mina, am găsit-o mergând pe stradă. O basculantă de 16 tone… mi-a furat-o din faţa blocului!”, îşi aminteşte ea. Entuziastă, femeia nu se jenează să mărturisească minunea ce a convins-o, fără drept de apel, de puterea lui Dumnezeu. “Sfântul Mina este ajutător la orice, la tot ce înseamnă pierderi, pagubă. Pe cei care lucrează cu dragoste pentru Dumnezeu Sfântul Mina îi ocroteşte”, spune ea. Dar există şi un revers al medaliei: “Dacă eşti mincinos şi hoţ, nu te ajută, să ştiţi!”, spune Victoria apăsat, cu convingere în glas şi în privire.
“Întotdeauna m-a ajutat”
O altă mărturie despre ajutorul primit de la Sfântul am primit-o de la P.P., o doamnă trecută de 50 de ani. Deşi nu se consideră “o femeie bisericoasă sau o practicantă”, mai mult, chiar bolnavă fiind, ea a venit să se închine. “Am venit pentru că eu cred în Dumnezeu şi aşa mi s-a părut normal să vin aici, în această zi”, spune ea. “Întotdeauna m-a ajutat Sfântul Mina”, continuă ea, amintindu-şi un moment din urmă cu 12 ani, când a trecut cu bine peste o operaţie la coloana vertebrală.
Cu lacrimi în ochi
Doamna Mioara l-a rugat fierbinte pe Sfântul Mina “să ne aibă în pază şi ocrotire”. Am vorbit cu ea la doar câţiva paşi distanţă de racla unde se odihneşte o părtică din Moaştele Marelui Mucenic, iar o lacrimă încă îi mai aluneca lin pe obraz în jos, pe sub rama ochelarilor. “Este un mare Sfânt. Ne ajută foarte mult”, spune ea, subliniind: “E grabnic ajutător; orice l-am rugat, totul mi s-a îndeplinit”. Şi lacrimile încep din nou să izvorască din ochii pelerinei.
“Cu ajutorul lui Dumnezeu le trecem pe toate”
“Să ştiţi că m-a ajutat Sfântul Mina. Am trecut şi prin boală şi alte necazuri, dar m-a ajutat. Cu ajutorul lui Dumnezeu le trecem pe toate, să ştiţi. Şi grijile, şi supărările, şi necazurile, toate”, îşi exprimă credinţa puternică o pelerină bătrână, care a dorit să nu-i fie reţinut numele. “Ajutorul Sfântului? Îl simţim tot timpul. În fiecare zi, în orice situaţie”, mai spune ea. “Tot ce-am cerut, m-a ajutat, mi-a fost sprijin”, aduce mărturie şi Victoria Ispas.
Doamna Cleopatra are 74 de ani. Dar se ţine bine, fără să dea semne de oboseală. Păşeşte drept, apăsat şi vorbeşte fără să şovăie: a venit să se închine la Sfântul şi să-l roage “pentru sănătatea şi pentru fericirea copiilor”. Rugăciunile pe care ea le-a lăsat la picioarele Sfântului sunt simple. Şi are credinţa că Dumnezeu, prin Sfinţii săi, i le va împlini. “Mă rog pentru sănătatea copiilor, mă rog să intre nepoata la facultate, mă rog pentru nepot să se căsătorească”, spune ea.
“Am venit să mă rog pentru sănătate. În rest, nimic”
Angelica şi Daniela sunt surori gemene, în jurul vârstei de 25 de ani. Rugăciunea cu care au venit ele la Sfântul Mina este una simplă: sănătate, atât pentru fratele lor, bolnav de schizofrenie, cât şi pentru întreaga familie. “Am venit să mă rog pentru sănătatea lui şi a familiei. Atât. În rest, nimic”, mărturiseşte Angelica.
Prietenul Sfântului Mina
“Nu l-am rugat pe Sfântul Mina nimic. E ziua lui. Cum vin la un prieten, vin şi la Sfântul Mina. El este ocrotitorul familiei mele de când eram mic”, spune Pavel Florin, un domn de 41 de ani, de profesie designer.
“Nu vin în fiecare an”, continuă el, după care explică: “sunt din multe locuri. Eu sunt ieşean de felul meu, am buletin de Arad şi locuiesc la Câmpina în momentul de faţă”. Cât despre ajutorul dat de Sfântul, pelerinul îl mărturiseşte răspicat: “Tot timpul. Pentru mine el este prezent în fiecare clipă”.
Prezenţa Sfântului Mina a încălzit dintr-odată aerul rece de noiembrie şi a cuprins oamenii care se aplecau cuminţi şi rugători la racla sa, răspândind asupra oraşului căldura şi puterea credinţei.
Dumitru Stoian
Sursa: http://ziarullumina.ro
