Mărturisitorul Petre Ţuţea

La 03 decembrie 1991, Petre Țuțea a plecat la Domnul.

„Un colos intelectual într-un suflet de copil. Un enciclopedist care nu a reuşit să scrie mai nimic. Un filozof care şi-a rotunjit concepţia în focul temniţelor. A vorbit toată viaţa strălucitor, conştient că se dăruie. Adesea îşi citea prin reviste ideile expuse şi era mulţumit, căci nu pe el, ci credinţa lui voia să o răspândească.

Întâlnind la Jilava mai toate vârfurile culturale şi politice româneşti, ca M. Manoilescu, Bejan, Bentoiu, Istrate Micescu, Petre Pandrea, Ţuţea s-a impus între ei cu autoritate necontestată. Dacă s-ar putea reproduce discuţiile dintre zidurile Jilavei, ar rezulta o nemaipomenită şi ascuţită întâlnire de opinii.

Gândirea sa era profund creştină. Formulările lui erau savante. Şi, totuşi, în intimitate era simplu, cald sufleteşte şi blând ca un copil. El nu făcea simplă teorie filozofică, ci îmbrăţişa toată viaţa într-o viziune optimistă şi maiestuoasă.

A suferit cu demnitate ani mulţi de temniţă, apoi a trăit ca un fel de nimeni, al nimănui, un nimic. Nu numai neamul românesc, ci toată lumea a pierdut în el un mare gânditor.”

Sursa: Întoarcerea la Hristos – Ioan Ianolide.


Urmăriți în continuare un scurt cuvânt al Mitropolitului Bartolomeu Anania, rostit la lansarea cărții „Între Dumnezeu şi neamul meu”:

Previous Post

Liturghia nu va înceta niciodată! Biserica este sufletul și coloana vertebrală a neamului românesc

Next Post

Evanghelia zilei (Luca 9, 1-6)

Related Posts
Total
0
Share