– Părinte, am observat că pruncii zâmbesc în timpul Sfintei Liturghii.
– Aceasta nu o fac numai în timpul Sfintei Liturghii. Pruncii sunt într-o permanentă legătură cu Dumnezeu, deoarece nu au griji. Ce a spus Hristos despre ei? Îngerii lor în ceruri pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri[1]. Copiii mici au comuniune cu Dumnezeu şi cu îngerul lor păzitor, care este mereu lângă ei. În somnul lor uneori râd, alteori plâng, pentru că văd diferite lucruri. Adeseori îl văd pe îngerul lor păzitor, care îi mângâie, îi prinde de mânuţe, iar aceştia râd, alteori văd pe diavolul sub diferite chipuri urâte şi plâng.
– Dar de ce se apropie diavolul de prunci?
– Aceasta îi ajută să caute protecţia mamei. Căci de nu ar exista această frică, pruncii nu ar simţi nevoia să alerge în braţele mamei lor. Pe toate le îngăduie Dumnezeu pentru binele nostru.
– Cele pe care copiii le văd atunci când sunt mici, le mai ţin minte când cresc mari?
– Nu, le uită. Dacă ar ţine minte copilul de câte ori l-a văzut pe îngerul său păzitor, ar cădea în mândrie. De aceea, le uită atunci când creşte mare. Dumnezeu în toate lucrează cu înţelepciune.
– Pruncii văd aceste lucruri după botez sau înainte?
– Desigur că după botez.
– Părinte, un copil nebotezat se poate închina la Sfintele Moaşte?
– De ce să nu poată? El poate fi chiar şi binecuvântat cu Sfintele Moaşte. Astăzi am văzut un copil ca un îngeraş. „Unde îţi sunt aripioarele?” l-am întrebat, dar nu a ştiut ce să-mi răspundă. La Colibă, atunci când vine primăvara şi înfloresc copacii, pun bomboane pe ramurile arbuştilor de lângă gardul chiliei şi le spun copiilor care vin la mine: „Mergeţi şi luaţi bomboane din copaci, pentru că de va ploua, se vor topi”. Unii copii mai inteligenţi îşi dau seama că le-am pus eu şi râd, alţii cred că le-am plantat, iar alţii stau pe gânduri. Copiii mici au nevoie şi de puţină însorire.
– Dar puneţi multe bomboane, Părinte?
– Da, de ce nu? Dulciurile cele bune nu le dau celor mari, ci le ţin pentru copiii de la Atoniadă[2]. Pentru cei mari am numai rahat. Iată, aseară am plantat aici nişte bomboane şi ciocolată, iar astăzi au răsărit. Le-aţi văzut? Timpul a fost bun, pământul afânat, pentru că a fost săpat bine, şi îndată au răsărit[3]. Să vedeţi ce grădină de flori o să vă fac! Nu va mai trebui să cumpărăm bomboane şi ciocolată pentru copii. Ce? Nu putem avea şi noi producţia noastră?
– Părinte, câţiva închinători au văzut ciocolatele pe care le-aţi pus în pământ, pentru că se vedea ambalajul lor ieşit în afară, şi s-au mirat, spunând: „Un copil mic trebuie să le fi pus acolo”.
– Nu le-ai spus că le-a pus un copil mare?
[1] Mt. 18, 10.
[2] Seminarul teologic din Sfântul Munte Athos.
[3] Stareţul a pus în pământul proaspăt săpat bomboane şi ciocolată, iar deasupra lor a pus câte o floare de liliac ca să pară înflorite.
Extras din ”Viața de familie”- Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2017.
