Preot Ioan Istrati
E clar că viitorul absolut al umanității e Raiul. Așa ar trebui să fie. Sfinții sunt geniile umanității unite cu Dumnezeu, împlinirea ființei umane în plenarul iubirii lui Hristos. Sfinții sunt prelungirea lui Iisus în lume, rodirea de Taină a umanității eclesiale, ochii și mintea Trupului Său care e Biserica.
Raportându-ne la societatea umană, idealul structural al ei ar fi meritocrația. Fiecare orânduire a fost judecată de Dumnezeu după puterea ei de a dărui oamenilor împlinirea în viață și în mântuire.
Meritocrația e aceea în care cel mai priceput, cel mai înțelept, cel mai meritoriu, cel mai cinstit, cel mai bun, conduce pe ceilalți.
O instituție este sănătoasă dacă are în vârf pe cel mai bun din ea.
Cei mai buni ar trebui să conducă ministerele. Din păcate grele, securiștii veroși, lichelele politice, nepoții cu ștaif, beizadelele mitomane conduc.
În clasa politică, ar trebui aleși bărbați de stat, cu inteligență uriașă, cultură generală, stil, diplomație, viziune, și mai ales iubire de neam. Las pe domniile voastre să discerneți dacă așa sunt aleșii noștri.
În lumea academică ar trebui să rămână geniile, studenții străluciți, șefii de promoție, nu copiii profesorilor, mediocrii cu unchi în SRI, lingăii perfecți, purtătorii de geantă.
În Biserică, ierarhia ar trebui să fie aleasă dintre preoții cu anvergură teologică certă, cu altitudine morală ireproșabilă, cu o cultură solidă, cu viață duhovnicească aleasă, ca să poată păzi Biserica de lupii înțelegători.
Meritocrația e o Icoană a Împărăției lui Dumnezeu. Căci acolo lichelele, impostorii, ariviștii, nulitățile, nu se vor mai putea ascunde, ci toți vor fi puși în locul unde merită.