Pe data de 10 martie 2023, la ora 13, a trecut la cele veşnice unul dintre cei mai iubiti călugări de la Muntele Athos, Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul, la vârsta de 97 de ani. Vă redăm în continuare un mesaj impresionant pe care Părintele Iulian Prodromitul l-a adresat poporului român în cadrul unui dialog cu domnul George Căbaş.
– Ce mesaj transmiteţi poporului român?
– Să se întoarcă cu toată inima la Dumnezeu prin post şi rugăciune. Fiecare om să se grăbească a-şi mărturisi păcatele la duhovnic. Sunt atâtea nenorociri şi accidente, nu ştii când vei muri. Cu ce vei pleca, cu aceea te va judeca Dumnezeu. Cel mai mare lucru este începutul bun al pocăinţei, ca să nu te prindă moartea în păcate grele, nemărturisit şi nepocăit. Apoi să stăruie în rugăciune unii pentru alţii, pentru ca Dumnezeu să se milostivească şi să dezrobească poporul ortodox de pretutindeni.
– Ce vă îngrijorează mai mult şi ce gânduri de viitor aveţi?
– Doresc ca toată lumea să-L cunoască şi să-L iubească cu adevărat pe Dumnezeu şi pe aproapele. Dacă vor iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele, va fi pace în lume. În viitor, vreau să fac multe lucruri bune, să mă rog mai mult, să mai învăţ şi pe alţii şi aştept ziua când va da Domnul să mă duc dincolo.
Poporul român să aibă parte de rugăciunile Părintelui Iulian Prodromitul!
Sursa: Părinţi contemporani din Sfântul Munte Athos – George Căbaş via http://prodromu-athos.ro.