Preot Alexandru Lungu
Am avut la începutul preoției o familie de bătrâni la care mergeam pentru spovedanie. El avea 89, ea undeva la 80. Îi știam de când eram dascăl. Fiind amândoi înaintați în vârstă, nu mai puteau să vină la Biserică, ea fiind imobilizată la pat, despre el am aflat după ce am devenit preot faptul că era mai puțin, spre deloc cu credința. Totuși își îngrijea soția ireproșabil, o schimba, o hrănea, iar mai mult decât atât de dragul ei primea preotul în casa la Crăciun și Boboteaza. Însă doar de dragul ei.
Când am devenit preot, chiar în primul an, m-a sunat el într-o zi din Postul Mare. Vroia să îi spovedesc soția și să o împărtășesc, întrucât dădea să moară. Am stabilit ziua și am fost la prima oră la ei acasă. El m-a întâmpinat în pragul ușii și s-a oferit să-mi ia haina. Mi-am pregătit toate cele necesare spovedaniei și m-am retras în camera soției. După vreo 15 minute am terminat spovedania și am împărtăşit-o. La ieșirea din casă, m-a condus și soțul doamnei bolnave și a încercat să-mi strecoare câțiva lei. I-am luat și l-am mai pus eu ceva de prin buzunare, iar de ei i-am îndemnat să cumpere cele necesare. Gestul a avut un asemenea impact, încât bătrânul a amuțit și nu a știut cum să reacționeze. Eu mi-am văzut de drum și o perioadă nu ne-am mai auzit.
La următorul post a luat din nou legătura cu mine și am venit acasă să o spovedesc și să o împărtășesc pe doamna lui. La ieșirea din casă a încercat același gest, iar eu i-am oferit banii înapoi. De această dată s-a pregătit și cu un contra răspuns. Mi-a spus că el popă care să nu ia banii nu a întâlnit și că nu înțelege ce înseamnă gestul meu de a-i refuza plata. I-am zâmbit și l-am bătut ușor pe umăr fără să adaug alte cuvinte.
A trecut din nou o perioadă și a venit următorul post. Din nou a venit telefonul, însă de data aceasta cu o noutate. Vroia și el spovedanie. Aveam să ascult una din cele mai sincere și pline de lacrimi spovedanii din viața mea de preot, una în care un suflet ce nu călcase la Biserică de peste 50 de ani, asta pentru că se lovise el la un moment dat de gestul unui preot care după ce îi dăduse un pomelnic, preotul îi mototolise hârtia și o aruncase la coș, iar banii îi îndesase în reverenda. Din acea zi nu a mai putut călca în vreo Biserică și nici nu s-a mai spovedit.
Ehhh, omul acela nevrednic, ateu, fără Dumnezeu, a avut parte de 50 de ani pentru a-și face ordine în suflet. Iar Dumnezeu l-a așteptat, ca un boier ce nu contenește să își reverse peste fiii săi darurile sale împărătești. Imediat după spovedanie, la câteva zile, Moșul Niculaie a plecat la Domnul cu o pace pe chip rar văzută.
Am scris aceste rânduri după ce în urma distribuirii unei strângeri de daruri pentru câțiva copii fără multe posibilități materiale, au sărit ca arși câțiva creștini, datorită celui care cerea ajutorul, creștini din aceia care cred că doar pentru ortodocși a murit pe Cruce Hristos. Iar iubirea vrăjmașului se referă tocmai la acest aspect, a reuși să scuturăm toată zgura răutății din sufletele noastre, depășindu-ne condiția de a vedea în aproapele nostru doar pe cel de o credință cu noi sau cel care ne împărtășește aceleași idei.
Hristos pe Cruce S-a rugat pentru cei care Îl ucideau. Primul Mucenic, Sfântul Ștefan Îl ruga pe Dumnezeu în timp ce șuvoi de pietre se îndreptau furibund spre el, să nu le socotească Dumnezeu păcatul. Noi ne dezicem de ceilalți doar pentru faptul că până astăzi nu L-au cunoscut încă pe Hristos, uitând că judecata finală Îi aparține Unicului Dumnezeu.
E greu să te rogi uneori pentru cei dragi, dar ce binecuvântare este atunci când reușești să cuprinzi în inima ta si pe cel care încă uneltește rele asupra ta, însă prin dragostea și răbdarea ta picuri cărbuni aprinși în inima lui. Sus inima!
