Preot Alexandru Lungu
În aceste două săptămâni de început de august, se săvârșește slujba Paraclisului. Seară de seară în Bisericuța noastră au poposit două familii cu mulți copilași, care mi-au atras atenția. Una din familii numără 9 suflete și cealaltă 5, în afară de părinți și bunici. Toți radiază de fericire și sunt sprijin unul altuia. Îmbrăcați curat și simplu. La gât purtând cruciulițe lucrate manual, sub atenta oblăduirea a unui părinte tânăr și harnic de peste iaz, din parohia Țarna Mare. Mi-au povestit cât de fericiți se simt să fie în brațele Bisericii și cât de frumos se implică în creșterea fraților mai mici. Una din surorile cele mari își adoarme frățiorul de doar câteva săptămâni pe picioare, în timp ce ochii se odihnesc cititind o carte. Sunt copii cuminți, cu mult bun simț, crescuți departe de tumultul lumii moderne, dar fiind ancorați în realitate.
Mă întreb oare cum ar arăta o Românie care și-ar educa tânăra generație în tinda Bisericilor și fiind mândrii să povestească de Hristos cu ochii plini de entuziasm.
În timp ce zilele acestea la Cluj se pregătesc intens, chiar în postul Adormirii Maicii Domnului, o serie de concerte electronice, multă băutură și printre altele, cu bună știință, se vor consuma și droguri de tinerii acestei țări, tot mai puțini părinți își jertfesc câte un ceas de seară, să-și odihnească trupul, dar mai ales sufletul, aducând jertfă bineplăcuta Maicii Domnului, celei mai blânde dintre mame.
Mi-aș dori să avem Bisericile neîncăpătoare, de creștini, părinții alături de copii și bunici. Să o însoțim pe Maica Domnului, cea atât de mult chemată în ajutor la vreme de nevoie, în această perioadă de post. Mi-aș dori să fim la „concertul” închinat Maicii Domnului în seara de Prohod, ținând în mâini făcliile credinței creștine, încă vie în atâtea inimi de copii și tineri. Încă întrevăd speranță la orizont, chiar și de am rămâne doar o mână de nebuni după Hristos, în vecinătatea casei sale, știind spre deosebire de cei care vor sluji pe Untold (Nenumitul), că dincolo de această existență efemeră, avem undeva un nume mai mare decât timpurile și vremurile, un răstignit care ne invită cu brațele ținute pe o Cruce de 2000 de ani, în liniștea Raiului, locul de capătâi al omenirii!
