Fiecare post rânduit de Biserică de-a lungul unui an bisericesc are o marcă identitară a lui, aparte… Căci vârstele vieții noastre biologice și spirituale evoluează continuu, dar și lumea este într-o permanentă dinamică – atât pe orizontală, cât și pe verticală. Așadar, fiecare început al unui post dobândește un orizont nou pentru sufletul nostru și, mai important, are parte de provocări specifice, dublate de ținte pe măsură. Căci fără o țintă precisă, postul în sine slăbește din autoritatea duhovnicească pe care ar trebui s-o impună celui care îl practică.
Pășim pe calea Postului Adormirii Maicii Domnului, un post în plină vară (anotimpual vorbind), care este pentru creștini un post al plinirii roadelor spirituale, al pârgii sufletești. Timp de două săptămâni, semănăm și culegem deopotrivă, pe repede-înainte, recolta credinței personale și aducem prinosul pentru cea numită, cu atâta grație și deferență, Maica Domnului. Acest „mic trandafir al nisipurilor”, așa cum o numea cu gingășie teologică Vladimir Volkoff, această „crenguță de măslin pe trunchiul lui Avraam” (citat din același gânditor al exilului rus), ne-a înrourat viața duhovnicească prin rodul pântecelui său, deschizându-ne subit cerurile și oferindu-ne noua privire asupra mântuirii prin El, Fiul său. Toată viața ei pământească, despre care nu știm cu precizie câți ani a numărat (dar este posibil să nu fi împlinit șase decenii), a reprezentat un șirag necontenit de minuni. Ca boabele unui metanier, de la propria zămislire și până la Nașterea Mântuitorului lumii, faptele minunate ale vieții ei s-au înșiruit într-o logică divină fără cusur și fără pereche.
Niciun alt muritor nu a locuit într-o asemenea intimitate cu Creatorul, nu a împărtășit și finalizat planurile Lui cu atâta acrivie, nu s-a învrednicit să se pună cu toată făptura la dispoziția luminată a lui Dumnezeu cum a făcut-o această „floare sălbatică a pustiurilor arabice” (Vladimir Volkoff, din nou). Jertfă fără statut, dragoste fără concupiscență, speranță fără temei omenesc, curaj fără bărbăție – adică tocmai acel curaj al maternității, unic -, tot florilegiul de trăiri bazate doar pe lapidara convorbire cu Îngerul definesc profilul sufletesc al celei alese a-I fi mireasă lui Dumnezeu. Cum să nu i te închini, cum să nu o privești ca pe Împărăteasa Îngerilor și Maică a noului neam omenesc?
De aceea, Postul Adormirii Maicii Domnului […] ne trezește la viață sufletească aprinsă de râvnă, adoarme în noi patimile lumii pe care făptura terestro-cerească a Fecioarei le-a înlăturat din propria viață, ca semn că se poate și fără ele! Adormirea ei întru veșnicia vieții și mai ales ieșirea sa din lume, lină și discretă, tainică și minunată este aidoma nașterii Fiului Său: Acesta a „alunecat” prin capcanele cărnii, evitând zbaterea anatomiei umane și abolind fiziologia naturală (sau, cine știe?, restaurând-o!), indicând o aspirație superioară a materiei către un posibil statut ceresc prin străpungerea Duhului. Toată preumblarea prin trup omenesc a tandemului Hristos-Maica Domnului arată că legile statornicite în urma căderii adamice (primul trup părăsit de slavă contemplativă) pot fi abolite. Și că definiția „implacabilă” a materiei coruptibile, nevrednică de a deveni substanță cerească, este temporară. Din acest motiv, zic așa: ținta Postului Adormirii Maicii Domnului ar trebui să fie una cerească, un experiment al subțierii materiei grosiere, o eliberare a sufletului de patimile care îl fac impermeabil la adierea Duhului. Ținta este, așadar, pregătirea pentru ascensiunea spre aerul tare al Cerurilor, foșnind de Îngeri binevoitori!
Răzvan Bucuroiu
Sursa: http://ziarullumina.ro.
