Preot Ioan Istrati
Cea mai mare durere a demonului e minunea. Miracolul săvârșit de Dumnezeu ca răspuns la credința omului care sfărâmă țesătura de mizerie a lumii, dictatura plăcerii epide(r)mice, obsesia după materie, sălbăticia dominației, violența. Ce mai, minunea zdrobește iadul. Cea mai mare minune a universului e Învierea.
Ceva străin, ceresc, ceva mai presus de fire, un fir de vânt, o mireasmă de Rai, și lumea cu legile ei care duc la moarte se schimbă la față, și esența nevăzută a umanității se descoperă: iubirea, frumusețea, lumina interioară, harul, sfiala, fecioria, bunătatea, îndumnezeirea.
Demonului îi e frică de minuni. Crapă de groază în fața mâinii lui Dumnezeu care zdrobește boala, răul, păcatul, patima, moartea veșnică.
Îl arde aghiasma, sfârâie la miros de tămâie (fugi ca dracul de tămâie), se îngrozește de Euharistie, detestă preoția, fuge de har, îl arde iubirea, îl distruge Crucea plină de Sângele lui Dumnezeu.
Așa e de când împărăția lui a fost distrusă de Fiul lui Dumnezeu. Așa e de la Golgota. Așa e de la Înviere.
De aia a intrat în mințile oamenilor păcătoşi şi/sau proști. Le-a băgat îndoiala, raționalismul ca obsesie a puterii și cultivare a materiei idol.
Cea mai banală formă de îndrăcire e ateismul. Exact cum te-ai îndoi că există mama ta. Ai bătut în burtă ca un nebun, ai ieșit din pântecele ei, ai supt de la țâța ei, te-a cărat în spinare, te-a îmbrățișat și sărutat de un miliard de ori, te-a învățat să mergi, să vorbești, să faci la oliță, să râzi, să gândești, să trăiești. Și tu, mai prost decât orice parameci, nu crezi că ea există. Ei bine, Dumnezeu îți dă de o mie de ori mai mult decât mama ta. Îți dă viață, suflet nemuritor, puterea de a gândi, simți, iubi, libertatea, nemurirea, puterea de a-L cunoaște, rugăciunea ca aer al Raiului și tu nu crezi că ai primit nimic din toate astea. Nu contează că niciun animal nu are astea.
Alte forme de îndrăcire, mai subtile, sunt îndoielile teologice. Ei, chiar 6 zile ale creației, totuși.
Întruparea lui Dumnezeu pe pământ. Ei, poate a fost un om răsărit, un inițiat, un profet cumva. Nu Dumnezeu.
Fecioara dumnezeiască? Ei, poate cumva, ceva. Îndrăcirea ca protestantism. Era o femeie normală.
Minunile Mântuitorului? Ei, poate erau pâini prin traiste, poate peștii erau din greșeală acolo, poate slăbănogul avea o zi bună, poate orbul vedea ceva înainte, poate furtuna s-a oprit așa că au zis ăia de la meteo, poate Lazăr putred mai sufla un pic. Poate Hristos nu murise de tot. Poate era o iluzie colectivă a 500 de oameni.
Observați lucrarea diavolului în minte?
Apoi minunile Apostolilor, dăruirea de sine a mmMucenicilor, oamenii ăia zdrobiți, tăiați în bucăți, arși, care cântau lui Dumnezeu.
Minunile pe care Dumnezeu le face în Biserică prin credința oamenilor și rugăciunea preoților. Toate sunt atacate de întunecimea sa dracul. Placebo, părere, întâmplare, iluzie.
Sfânta Lumină de la Ierusalim? Ei, ceva, lumânări cu sulf, bombă electromagnetică, brichetă sublinguală. Nu contează că mii de oameni ating Lumina și nu se ard. Îndrăcitul știe el mai bine, din garsonieră.
Acest asalt demonic care duce oamenii la pierzare continuă: popii sunt hoți, nu plătesc impozit, au mercedesuri, devalizează economia, iau și de pe viu și de pe mort.
Nu vă mai duceți fraților la Biserică. Faceti voia demonului la televizor, pe telefon, oriunde, dar cât mai departe de Trupul și Sângele lui Hristos Dumnezeu care distruge demonii.
Iubi-Te-voi, Doamne!
