Preot Ioan Istrati
Pe cât e de lină și de suavă Liturghia, pe atâta e de cumplit ce vine. Oameni terminați de suferință, copii bolnavi de cancere, autism, durere infinită, părinți devastați. Zbierete, plâns, pecetea de foc a păcatului, blesteme, dureri. Și toate se abat asupra mea. Și de piatră să fii. Și apoi povestirile fiecăruia. Vin la mine bebeluși în care viața se agață de o privire, muribunzi, oameni cu metastaze care îmi spun că mai au o săptămână de trăit. Și peste toate demonul blestemat rânjind la neputința noastră. Și înverșunarea uriașă să-l zdrobești, deși e de o mie de ori mai puternic prin forța pe care i-o dă păcatul făcut iar și iar. Și oceanul milostivirii lui Dumnezeu fără de care suntem doar niște paipițoi inutili și proști.
Azi a venit iar la noi o mamă cu o fată de 20 ani, bolnavă, care privește în gol sfârșită, cu crize. E cred cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o vreodată și totuși stricăciunea hâdă a satanei stă călare pe inima ei. Și ne rugăm știind că suntem nimeni. Și ne doare cumplit capul, când o atingem cu Sfânta Cruce. E o durere care rămâne acolo pentru totdeauna.
Și copilași care zbiară, mă zgârie, mă lovesc, plâng, se izbesc cu capetele de Cruce. Și mămici plângând a mia oară, cu o speranță firavă.
Tot azi a venit o fată Ana. Vine mereu. E foarte frumoasă și plânge. A avut cancer de sân. I-am dat canoane și oprirea totală a glucozei. De la 200 analiza tumorală, cu mii de lacrimi si de rugăciuni a ajuns la 2, adică perfect. Și a adus încă 6 fete bolnave de cancer. Să le citesc. Am zis: ați venit toată clinica? Ele: daa. Ce vreți? Să se sfărâme cancerul? Sfărâmați-vă inima în rugăciune. Și Sfânta Împărtășanie. Trupul lui Dumnezeu care – ce face? – se frânge pentru voi, spre iertarea păcatelor.
După asta, toate mă dor. Trebuie să mă duc să mă culc. Uneori mai bag fața-n pernă și bocesc ca o fată, câte un ceas, de mila atâtor dureri.
Așa că am si eu nevoie de rugăciune. Multă. Altfel pier.
