Un creștin povestește minunea pe care a trăit-o. El susține că „prezența” Cuviosului Paisie i-a schimbat viața. Redăm aici minunea povestită de el însuși:
„De la vârsta de 12 ani am suferit din pricina demonizării. Viața mea devenise o mucenicie. După exorcizările pe care mi le citeau, mă simțeam de parcă aș fi fost bătut.
În prima Sâmbătă a Postului Mare din anul 1995, duhovnicul meu a rânduit să mergem la privegherea de la Mănăstirea Suroti.
Înainte de a porni, am simțit un război sălbatic. În toată privegherea nu am simțit deloc moțăială. Săteam în mijlocul bisericii cu fața în jos și monahiile stăteau în jurul meu. S-a terminat privegherea și au început să citească Slujba de sfințire a Aghiasmei. Eu m-am sălbăticit atunci foarte tare, dar am fost dus să mă închin la Moaștele Cuviosului Arsenie Capadocianul.
A fost pentru prima oară – o mărturisesc și mă cutremur – când am simțit cum trupul meu ardea. La sfârșit am spus: „Pai… Pai…”. Egumena m-a întrebat „Paisie?” și eu am dat afirmativ din cap. În clipa aceea am devenit ca o fiară. Iar când m-au dus la mormânt, am strigat de trei ori: „Sfânt! Sfânt! Sfânt!”.
Deși am vrut să fug, m-au prins și cu sila m-au așezat pe mormântul Cuviosului. Atunci am văzut pe Cuviosul cum s-a ridicat de la jumătate în sus, de parcă s-ar fi deșteptat din somn. Nu arăta ca un mort, ci era exact așa cum arăta în viață, cu barbă și cu rasă. Aceasta s-a petrecut într-o fracțiune de secundă. El mi-a pus mâna pe fruntea mea și în aceeași clipă am văzut cum a ieșit din gura mea un fum negru. Apoi m-am liniștit, dar durerea trupească nu a plecat îndată. Am adormit și din pricina durerii mă trezeam spunând: „Mă doare tare!”.
Timp de 40 de zile după aceasta am simțit o astfel de bucurie, încât plângeam de atâta bucurie. Poate a fost prea îndrăzneț ceea ce am spus în rugăciune: „Dumnezeul meu, chiar și o viață întreagă să mă chinuiesc ca mai înainte, ajunge să simt din nou – chiar și pentru o singură clipă – această bucurie!”.
