Finalul lunii iulie este un moment pe care întreaga Ortodoxie îl așteaptă cu nerăbdare. În cea de-a 27-a zi a lunii, calendarul Bisericii noastre ne amintește de sărbătoarea unuia dintre cei mai iubiți Mucenici: Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Panteleimon. An de an, mulțime de credincioși se adună în Biserici de la primele ore ale dimineții, închinându-se cu evlavie înaintea Icoanelor și părticelelor din Sfintele sale Moaște, rugându-se cu credință pentru vindecarea de toate bolile trupești și sufletești.
Dacă în anii trecuți v-am povestit pe larg viața și numele lui sau v-am spus minunile care s-au întâmplat în momentul în care a fost condamnat și martirizat, anul acesta dorim să vă aducem în atenție un detaliu mai puțin cunoscut, legat de Sfântul Panteleimon, pe care cu siguranță mulți dintre dumneavoastră nu-l cunoașteți: minunea care se petrece în fiecare an, în preajma zilei de 27 iulie, în Ravello, Italia. Detalii, în rândurile de mai jos!
Cine a fost Sfântul Panteleimon?
Mai întâi, se cuvine să facem o scurtă radiografie a vieții acestui prieten al Mântuitorului, pe care fiecare dintre noi l-am chemat în rugăciunile noastre, fără îndoială, măcar o dată, ca să ne fie sprijin în suferință și tămăduitor în neputință. Astfel, reținem că Sfântul Panteleimon a venit pe lume în anul 284 în Nicomidia. Părinții lui i-au pus numele de „Pantoleon”, care se traduce prin „cel puternic ca un leu”. Cât timp a trăit mama sa, Pantoleon a învățat de la ea tainele creștinismului, însă după ce ea a trecut la Domnul, uitând învățătura cea dreaptă, a ajuns, ca și tatăl său, să se închine la idoli. După clasele primare, a mers să studieze medicina la Eufrosin, un medic cunoscut pentru cercetările sale în domeniu, astfel încât Pantoleon a ajuns, cu timpul, să stăpânească bine tainele medicinei. Auzind de capacitățile sale profesionale, împăratul Maximian hotărăște să îl ia la palat ca medic particular. Pantoleon acceptă propunerea împăratului și, într-una dintre zile, în drumul său spre palat, se întâlnește cu preotul Ermolae, care l-a întrebat cine este și cu ce se ocupă. I-a spus bătrânul, apoi, că știința medicală nu poate decât să aducă ușurarea suferințelor trupului și că numai Hristos este singurul Doctor adevarat, care nu cere niciun ban pentru vindecările Sale. Pantoleon ascultă, nu spune nimic, dar rămâne cu gândul și cu inima aproape de cele pe care le auzise, promițând să revină la bătrânul preot.
Într-o altă zi, găsește într-o margine de cărare un copil mort, mușcat de o viperă și, realizând că medicina nu mai are niciun sens în fața unui trup fără de viață, se gândește să „probeze” sfaturile preotului Ermolae. Privind, deci, către cer, s-a rugat lui Dumnezeu și minunea s-a înfăptuit: copilul s-a trezit ca dintr-un somn lung, iar vipera s-a despărțit în două şi a rămas moartă. După acest eveniment, se întoarce în fugă la Ermolae și cere să fie botezat, iar bătrânul îi schimbă numele în „Panteleimon”, care se traduce prin „cel milostiv”. Pentru că vindeca infecții, boli incurabile și neputințe prin harul primit în rugăciune, împăratul a dat ordin ca Sfântul să fie prins și supus unor chinuri groaznice, pentru a se lepăda de Hristos. În cele din urmă, a fost legat de un măslin și i s-a tăiat capul, dându-și sufletul în mâinile Domnului și primind cununa muceniciei.
Minunea de la Ravello
Se spune că din capul său căzut la pământ a curs nu sânge, ci lapte, iar măslinul uscat de care fusese legat a înverzit din nou și a început să rodească. Conform tradiției, o creștină mai curajoasă din Nicomidia a luat pământul amestecat cu sânge din locul în care Sfântul Mare Mucenic Panteleimon a fost decapitat și l-a păstrat multă vreme în casa ei. Între secolele IX-XI, locuitorii din Ravello, care era pe atunci o mare putere maritimă și comercială, făceau comerț cu locuitorii din Antiohia și Constantinopol. Așa se face că, din Nicomidia, câțiva comercianți din Republica Amalfi, au reușit să ia pământul amestecat cu sângele Sfântului Panteleimon și să-l aducă în Italia. Se spune că, în drumul lor spre casă au fost surprinși de o furtună si au fost nevoiti să se adăpostească în Ravello. Cand vremea s-a îmbunătățit, au plecat din nou pe mare, însă o altă furtună, și mai violentă, i-a prins iarăși în mijlocul mării. Astfel, ei s-au gândit că acesta este un semn și că ar fi mai bine să lase sângele Sfântului Panteleimon aici, în Ravello.
Episcopul Alfons Maria de Liguori a fost printre primii care a sesizat minunea care se petrece anual cu sângele Sfântului Panteleimon și a consemnat-o într-unul dintre volumele sale: „La Ravello, un oraș din Regatul Neapolelui, există un flacon din sângele său (n.n. al Sfântului Panteleimon), care se transformă în fiecare an în ziua prăznuirii sale și poate fi văzut în această stare amestecat cu lapte, așa cum și eu, autorul acestei lucrări, l-am văzut”. Într-adevăr, se pare că minunea aceasta se petrece până în zilele noastre: sângele își schimbă culoarea din maro în roșu purpuriu și se lichefiază, rămânând astfel încă 6-7 săptămâni, după care revine la starea sa solidă, de culoare maro, pentru restul anului.
În acest recipient, sângele este clar împărțit în patru straturi. Nivelul cel mai de jos pare să fie format din nisip sau pământ amestecat cu sânge, deoarece este dens și închis la culoare. Al doilea strat, care este cât lățimea unui deget, pare să fie compus de asemenea din particule mici de praf sau nisip, dar cu o cantitate mai mare de sânge. Al treilea strat este sânge pur, de culoare rubinie când este lichid, strat care se află sub nivelul cel mai înalt, care arată ca un fel de spumă albicioasă. Sângele ocupă doar jumătate din recipient atunci când este „inactiv”, în porțiunile goale observându-se urme de grăsime și sânge. Când are loc lichefierea, stratul de sânge pur devine transparent și de culoare rubinie, în timp ce bulele mici ajung aproape până la vârful recipientului.
Acest proces nu poate avea o explicație fiziologică sau medicală, deși a fost studiat în repetate rânduri de către chimiști, biologi sau medici. Fiola care păstrează sângele este destul de veche, iar urmele de pe ea vorbesc despre „peripețiile” prin care a trecut. Spre exemplu, crăpătura sticlei din partea stângă a flaconului datează din 1759 și a fost produsă de către un preot care ținea o lumânare prea aproape în timp ce examina starea conținutului. Temându-se că sângele se va scurge pe jos, preotul i-a promis Sfântului Panteleimon că, dacă nu se va scurge niciun strop, îi va construi o statuetă religioasă. Ceea ce a și făcut, după cum este notat pe inscripția de pe placa atașată.
Dincolo de acest aspect, reținem cu toții că Sfântul Panteleimon este numit în multe rânduri „doctor fără de arginti”, fapt care înseamnă că în viața sa el n-a căutat vreo răsplată și nici n-a urmărit să adune averi și alte foloase materiale pentru vindecările și tămăduirile pe care le săvârșea. Nu cerea de la nimeni să-i plătească pentru binefacerile făcute. Sfântul Panteleimon este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor si creștin următor lui Hristos.
Fragmente din Moaștele Sfântului Mare Mucenic Panteleimon au fost împărțite în toată lumea ortodoxă, spre vindecarea tuturor oamenilor. Capul Sfântului Pantelimon se află la Mănăstirea Rusikon din Sfântul Munte Athos, însă părticele din Sfintele sale Moaște se păstrează și la noi în țară: la Catedralele din Iași, Galați și Constanța, dar și în Capitală, la Mănăstirea Plumbuita. De-a lungul timpului, multe Biserici, capele, schituri, mănăstiri, spitale și organizații medicale din întreaga lume l-au luat ca patron și ocrotitor pe Sfântul Panteleimon.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
