Omul, atât timp cât trăiește, trebuie să se nevoiască. Iar cea dintâi nevoința este să se biruiască pe sine însuși. Primul și cel mai mare vrăjmaș al omului nu este diavolul. Nu, ci este omul însuși cu sinea lui vicleană. Și aceasta deoarece nu ascultă de cel care îl poate sfătui, ci face ceea ce îi spune gândul său. Și deși avem atâția Sfinți Părinți cărora le putem urma, citindu-le scrierile, cu toate acestea egoismul nostru ne stăpânește de multe ori. Atunci când omul se biruiește pe sine inaintea lui Dumnezeu, el este cel mai mare mucenic și purtător de biruință.
Suferința Crucii nu va lipsi niciodată din viața fiecaruia. De ce? Pentru că de vreme ce Începătorul nostru a urcat pe Cruce, și noi vom urca. Pe de o parte ea este dulce și ușoară, iar pe de altă parte este amară și grea. Dacă ridici cu dragoste Crucea lui Hristos, este foarte ușoară, este ca un burete, ca pluta. Dacă nu o primești astfel, este grea și de neridicat.
