În localitatea Limnos din Insula Evia trăia și profesa un medic care se numea Mantzoros.
Ca medic era foarte bun, însă nu credea în Hristos și nici nu voia să audă discuții referitoare la credință și suflet. Se pronunța împotriva religiei și punctele lui de vedere erau foarte dure asupra subiectului Creștinismului.
Odată s-a îmbolnăvit, și încă foarte grav. Blestemata boală s-a apropiat de necredinciosul medic care, din înfricoșătoarele dureri ce l-au cuprins, și-a dat seama de venirea ei. În dureri insuportabile a fost dus la Spitalul din Halkida. Dar nu a putut fi internat acolo, datorită gravității bolii lui. A fost trimis la Atena, la Clinica «Pantocrator», care se află pe strada 3 Septembrie. Acolo a fost supus consultațiilor radiologice și chimice, care au arătat că blestemata boală cuprinsese intestinul gros al medicului.
Atunci când viața medicului era întinsă în plan social și putea să spună și să facă cu lesnire tot ceea ce voia, medicul era categoric în cuvântul său despre Hristos și despre Sfinți. Pentru necredinciosul medic toate erau o minciună bine plasată. Singurul adevăr era păcatul și viața desfrânată. Acolo scăpa atunci când în viața lui apăreau mici norișori negri. Dar acum lucrurile erau cu totul diferite. Norii negri care umbriseră de mai multă vreme viața lui nu-i putea alunga cu iubita sa metodă, care nu era alta decât păcatul.
– „Numai în Atotputernicul Dumnezeu să nădăjduiești, colega!”
Acesta a fost diagnosticul-apel al colegilor lui, care l-au consultat, rostit cu acest cuvânt dur, datorită profesiei lor. Dar și el însuși, datorită profesiei sale, a observat că flacăra nădejdii este aproape să se stingă. Medicii spitalului i-au spus că, dacă este de acord și el, l-ar putea opera chiar și a doua zi. A fost de acord datorită cunoștințelor pe care le avea și el însuși. Însă cuvintele colegilor lui „Numai în Atotputernicul Dumnezeu să nădăjduiești, colega!”, l-au povățuit, în ajunul operației, la o rugăciune spontană, care a ieșit din adâncul sufletului său. Și L-a rugat pe Dumnezeu nu numai să-l facă bine, ci și să-l ierte pentru necredința pe care a arătat-o atâția ani.
În vremea rugăciunii cineva a bătut în ușă și l-a întrerupt. A intrat un tânăr frumos în salonul medicului, după care a urmat acest dialog:
– Ce ai?
– Sunt foarte bolnav.
– Nu ai nimic.
– Ce spui? Am cancer la intestin în ultima fază și mâine voi fi operat. Îți dai seama ce mi se întâmplă?
– Nu mai ai nimic. Te-am făcut bine.
– Bine, dar nu te rușinezi de un bolnav? Mă mai și ironizezi?
– Eu sunt Sfântul Ioan Rusul. Dacă insiști, fă mâine operație și atunci vei crede că nu ai nimic.
Apoi tânărul a dispărut. Medicul, emoționat la maximum, a sunat să vină infirmierele, pe care le-a întrebat dacă nu au văzut pe un tânăr, care tocmai ieșise din salonul său. În zadar, căci niciuna nu văzuse nimic.
A doua zi medicul bolnav a fost dus în sala de operație pentru intervenție. Medicii, care erau gata pentru operație, îl aud deodată pe bolnav spunându-le că nu mai este nevoie de operație, deoarece este sănătos.
– M-a vindecat Sfântul Ioan Rusul!
– Ce sunt acestea pe care le spui? Suntem în secolul 20, colega!
Medicii spitalului își spuneau în șoaptă – „Și-a pierdut mințile colegul” și insistau pentru operație, datorită responsabilității diminuate a pacientului. L-au anesteziat pentru operație și, când l-au deschis, tumoarea nu mai era. Sfântul făcuse minunea, iar medicii, nedumeriți, se uitau unul la altul. Bolnavul era cu desăvârșire sănătos.
Și toate acestea le povestește însuși medicul peste tot, oriunde s-ar afla.
