Era un oarecare, cu numele Nicolae, în cetatea numită Constantinopol, hrănindu-se din osteneala mâinilor lui şi era credincios lui Dumnezeu şi avea rânduiala lui să nu treacă ziua Sfântului Nicolae fără de pomenire. Şi aceasta, cu neobosire o făcea el, că auzea în Sfintele Scripturi grăind: „Cinsteşte pe Domnul prin toate ale tale drepte osteneli!” Şi avea aceasta în mintea sa totdeauna.
Şi a ajuns la adânci bătrâneţe, dar şi la sărăcie, nemaiputând lucra. Deci, apropiindu-se ziua Sfântului Nicolae, gândea întru sine ce va face. Şi a zis bătrânul către soţia sa: „Femeie, iată, a sosit la noi ziua cea iubită a Arhiereului lui Hristos, Nicolae; deci ce vom face, că fiind lipsiţi, nu avem cele de trebuinţă pentru această zi sfântă?”
Iar acea credincioasă femeie a răspuns bărbatului ei: „Ştii, domnul meu, că, iată, ne-au ajuns bătrâneţele şi astăzi sau mâine va veni sfârşitul; deci, să nu-ţi abaţi mintea ta de la dragostea cea spre Domnul şi către Sfântul Nicolae”. Şi, aceasta zicând, i-a arătat lui un covor şi a zis: „Ia-l pe acesta şi mergând, vinde-l şi te du de cumpără toate cele de trebuinţă la pomenirea Sfântului Nicolae. Că alta nimic nu avem şi nu-l vom lăsa moştenire copiilor pe care nu-i avem”.
Auzind aceasta, credinciosul bătrân a lăudat foarte pe Dumnezeu şi, luând covorul, a ieşit.
Şi, mergând el prin mijlocul uliţii, unde este stâlpul Sfântului şi marelui Constantin, şi trecând de Biserica Sfântului Platon, l-a întâmpinat pe el cineva, cu chipul ca un oarecare bătrân cinstit, care i-a zis: „Prietene, unde te duci?” I-a răspuns cel ce ducea covorul: „Am trebuinţă să mă duc până la târgul de vânzări”. Şi i-a zis cinstitul bătrân: „Bună este socotinţa ta, prietene, dar, spune-mi, cu cât voieşti să dai covorul tău? Pentru că eu voiesc să cumpăr un covor ca acesta”. A zis bătrânul: „Când l-am luat întâi, am dat pe el opt galbeni, iar acum, cât îmi vei da, atâta voi primi”. Şi a grăit cinstitul acela, către bătrân: „Au, lua-vei şase galbeni?” Şi a zis bătrânul: „Dacă îmi vei da, voi lua cu bucurie!”
Deci, îndată, punând mâna în buzunarul său şi scoţând galbenii, Sfântul Nicolae, că el era, i-a dat şase galbeni mari în mâinile bătrânului, zicându-i: „Primeşte, prietene, aceşti galbeni şi dă-mi covorul”. Şi a luat bătrânul galbenii cu bucurie, pentru că nu făcea covorul atâta.
Deci, luând Sfântul Nicolae covorul din mâna bătrânului, s-a dus de la el. Şi, când s-au despărţit unul de altul, ziceau cei de pe uliţa care vedeau pe bătrân: „Oare, năluciri vezi, bătrânule, că vorbeşti de unul singur?” Pentru că ei pe bătrân îl vedeau şi glasul lui îl auzeau, dar pe Sfântul nicidecum; nici glasul nu-i auzeau, nici pe el nu-l vedeau, fără numai pe bătrân.
Iar Sfântul Nicolae a mers îndată la casa bătrânului, ducând covorul la femeia acestuia şi zicându-i: „Fiindcă bărbatul tău îmi este prieten de demult, întâlnindu-mă cu el, m-a rugat, zicând: „Fii bun şi du acest covor la femeia mea, că eu, zicea el, am altă treabă. Deci, iată covorul, păzeşte-l pe el”. Şi, aceasta zicând, s-a făcut nevăzut.
Şi femeia, luând covorul, de frică, văzând în faţa ei pe un aşa bărbat cinstit şi cu lumina strălucind, nici n-a îndrăznit să întrebe: „Tu cine eşti?”
S-a aprins însă de mânie asupra bărbatului său şi, socotind că el a uitat sfătuirea ce o făcuse cu dânsa şi dragostea pentru Sfântul, a zis: „Vai mie, pătimaşă ce sunt, că m-am însoţit cu acest bărbat călcător de lege şi plin de minciuni”. Şi multe asemenea acestora zicând, nici nu vrea să se uite la covorul ei, aprinsă fiind de dragoste pentru Sfântul.
Deci, bărbatul ei, neştiind cele petrecute, a cumpărat cele de trebuinţă de ziua Sfântului Nicolae şi se întorcea la casa sa, bucurându-se pentru întâmplarea cu vinderea covorului şi că şi-a împlinit dorinţa sa.
Şi, ajungând el la casa lui, femeia sa văzându-l, s-a aprins de mânie asupra lui, şi-l ocăra cu cuvinte grele şi zicea: „Să te duci de la mine, din ziua aceasta, tu care ai minţit Sfântului Nicolae. Că nu-i mincinos Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a zis: Nimeni care pune mâna pe plug şi se uita îndărăt nu este potrivit pentru Împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 9, 62). Acestea şi altele asemenea zicându-le, a adus covorul înaintea bărbatului său şi i-a zis: „Ia-ţi covorul, dar pe mine nu mă vei mai avea, că ai minţit Sfântului”.
Acestea auzindu-le şi văzând covorul său, bătrânul, se minuna şi nu se pricepea ce să răspundă femeii sale; şi stând el, îndelung, a înţeles a fi o minune făcută de Sfântul Nicolae. Deci, a suspinat dintru adâncul inimii sale şi, umplându-se de bucurie, a ridicat mâinile sale spre cer, zicând: „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, Cel ce faci minuni prin minunatul Tău Sfânt Nicolae.” Şi a zis bătrânul către soţia sa: „Femeie, aşa te jur, în frica lui Dumnezeu, să-mi spui mie, cine ţi-a adus ţie acest covor, bărbat sau femeie, bătrân sau tânăr?”
Şi a răspuns femeia: „Un om luminat. în chipul unui om cinstit bătrân, cu strălucitoare haine a venit, purtând covorul acesta al nostru şi zicând către mine: „Femeie, bărbatul tău îmi este prieten; pentru aceasta, întâlnindu-mă, m-a rugat ca să aduc la tine acest covor; deci păzeşte-l. Iar eu, luându-l, nu îndrăzneam a-l întreba pe el: Tu cine eşti?”
Deci, auzind acestea de la femeia sa şi arătând femeii sale aurul cel rămas şi cele cumpărate, bucate şi vin, prescuri şi lumânări spre trebuinţa zilei Sfântului, a zis bătrânul: „Viu este Domnul, că cel ce a cumpărat covorul de la mine, acela este cu adevărat Sfântul Nicolae, că el a adus covorul, iarăşi, la casa noastră, pentru noi, săracii şi smeriţii robii săi. Că şi cei ce mă vedeau pe mine vorbind cu el îmi ziceau: „Au vreo nălucire vezi?, văzându-mă ei numai pe mine unul, iar pe dânsul nicidecum”.
Şi îndată au strigat că dintr-o gură amândoi, mulţumind lui Dumnezeu şi lăudând pe marele Arhiereu Nicolae, ajutătorul cel grabnic al tuturor celor din nevoi, care-l cheamă pe el cu credinţă. Şi, umplându-se de bucurie au alergat la Biserica Sfântului Nicolae şi tuturor celor ce s-au întâmplat acolo le-au istorisit minunea. Şi toţi care auzeau proslăveau pe Dumnezeu şi Sfântul Nicolae, cel ce face asemenea minuni cu robii săi.
Ci tu, Părinte cinstite, Sfinte Nicolae, nu uita pe robii tăi, care fac cu credinţă pomenirea Sfinţiei tale, ca, prin facerile tale de bine, să proslăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Amin.
