Mitropolitul Antonie de Siatista (I)

Un episcop în bena unei mașini agricole

         Simplu și foarte sărac era Mitropolitul Antonie. Nu avea Mercedes cu șofer, ci urca în benele mașinilor agricole pentru deplasările sale. Când faptele vorbesc de la sine, atunci comentariile sunt de prisos…

            Cauza acestui articol a fost o scrisoare.

            „Steliane, iubite prietene și frate, bună ziua.

            Am întârziat să-ți scriu, dar am lipsit. Îți datorez datele biografice pe care le-am copiat din volumul care a fost editat la treizeci de ani de slujire episcopală a sa. Ceea ce aș vrea să te încredințez este că acest om a fost sfânt. Trăia ca un sfânt. Douăzeci de ani am trăit cu Înaltpreasfinția Sa și l-am văzut, l-am simțit. Răspândea lumină, bucurie, pace. Era simplu în toate. Sărac până la extrem. Înfrânat peste măsură.

Mă rușinez ori de câte ori îmi aduc aminte că de câte ori am liturghisit împreună cu dânsul, eu purtam veșminte bogate, iar el era lângă noi ca cel mai sărac.

Îți voi spune ceva referitor la aceasta ca să te minunezi. Odată am cumpărat o valiză pentru a-mi pune veșmintele în ea atunci când mergeam undeva să liturghisesc. Era de piele. Rămânând eparhia vacantă a venit Înaltpreasfințitul Antonie, ca locțiitor, să liturghisească. Avea o valiză de lemn, căptușită pe dinăuntru cu hârtie de tapet, așa cum sunt unele cufere în casele țăranilor.

M-am rușinat. Eu eram preot, iar acela episcop. Atunci i-am spus:

 – Înaltpresfințite, nu merge așa. Luați valiza mea!

– Nu, a protestat episcopul. Sfinția Ta ești familist, ai copii și atâtea probleme.

În cele din urmă, după ce am insistat mai mult, a luat-o. După câteva zile Înaltpreasfințitul mi-a telefonat și mi-a spus:

 – Hai să mergem și să liturghisim în cutare oraș.

Am mers și, ce să văd? Valiza de lemn.

 – Iarăși cu această valiză?, i-am spus cu reproș.

– Copilașul meu, mi-a spus, a ajuns unde trebuia, am dat-o unei femei sărace.

Odată am mers cu ai mei la Siatista să-l vizităm pe episcop. Și ce să vedem? Spăla scările mitropoliei. Când m-a văzut, mi-a spus:

 – Banii pe care ar fi trebuit să-i dăm unei femei, i-am pus la cutia săracilor. Și nu te mira că de aș fi fost la vreo mănăstire, aș fi făcut cu siguranță vreo ascultare.

Cineva mi-a povestit:

Era la început când venise la mitropolie. Încă nu era cunoscut. Într-o Duminică a mers în satul Voio. A sfârșit Liturghia și a ieșit afară, așteptând pe cineva să-l ia și să-l ducă la Siatista. Mașină nu a avut niciodată până la moarte. După o vreme a oprit unul cu mașina, cel care mi-a povestit, și-l întrebă:

 – Părințele, unde mergi?

– La Siatista, a răspuns episcopul.

– Și eu tot acolo merg, dar am alături pe femeia mea și va trebui ne înghesuim puțin.

– Nu mă iei în spate?

– Da, urcă în spate.

S-a urcat episcopul în benă și au plecat. Când au ajuns la Siatista, șoferul a rămas uimit. Toți oamenii au alergat la mașină, s-au oprit înaintea episcopului, l-au ajutat să coboare, toți îi sărutau mâna.

 – Cine este?, m-a întrebat cel care îl adusese cu mașina.

– Este episcopul nostru.

Atunci acela a început să plângă, zicând:

 – Vai mie, l-am pus pe episcop în benă, iar pe femeia mea am lăsat-o să stea pe banchetă?

Și multe asemenea întâmplări minunate se petreceau cu episcopul nostru.

Acest sfânt, Steliane, a lăsat mare avere mitropoliei Siatistei: mănăstirile sale.

Spovedea ore nesfârșite. Jumătate din Kozani mergea la dânsul. Făcea privegheri și multă lume din Kastoria, Grevena, Kozani, Ptolemaida venea să-l vadă. De două ori a fost locțiitor de mitropolit câte 2-3 luni și a mers pe la toate satele din regiune, o sută cincizeci (150) la număr, și încă de două ori.

La înmormântarea sa, când Arhiepiscopul a spus „Astăzi înmormântăm un Sfânt”, toată lumea strigat de trei ori într-un glas: „Sfânt”. De fiecare dată când îmi aduc aminte, mă iau fiorii…

Pr. Gheorghie Betsakos

Kozani, 12 Martie 2006”.

∗∗∗

            „Cel mai smerit episcop al Bisericii”, așa cum îl numeau mulți, și-a dat ultima suflare la Spitalul „Bodosakio” din Ptolemaida la vârsta de 85 de ani, după trei luni de luptă cu cancerul. Moartea sa a pricinuit o mare durere poporului din Siatista și din toate împrejurimile Sfintei Mitropolii.

∗∗∗

             Fericitul mitropolit Antonie al Sisaniului și Siatistei s-a născut în anul 1920 în localitata Argos, județul Argolida. A absolvit Academia Pedagogică Marasleio din Atena și Facultatea de Teologie a Universității din Atena. Posedând o înaltă educație teologică, și-a completat studiile la Universitățile din Oxford si Paris.  A fost profesor și director la mai multe seminarii teologice. Între anii 1971-74 a avut ascultarea de predicator al Mitropoliei Etoliei și Akarnaniei. A fost hirotonit diacon la 3 Decembrie 1967, preot la 4 Decembrie, iar la 23 Mai 1974 a fost ales mitropolit al Sisaniului și Siatistei. A întocmit lucrări științifice remarcabile și a publicat o recenzie la o carte și articole ziditoare de suflet în diverse reviste. A adormit în Domnul în 17/12/2005.

            O mărturie

            Odată un cleric smerit, în vârstă, înalt, slab, cu o înfățișare ascetică călătorea cu corabia de la Dafni la Sfânta Ana. Pe toată durata călătoriei nu a scos un cuvânt și era adunat în sine. Corabia trecuse pe lângă toate Mănăstirile și ajunsese la Mănăstirea Sfântului Pavel, unde clericul călător și-a făcut cruce, așa cum și-a făcut la fiecare mănăstire pe lângă care trecea. Corabia a trecut de portul Noului Schit și peste puțin s-a zărit Schitul Sfânta Ana, când și-a făcut iarăși cruce cu multă evlavie. Aici era destinația evlaviosului cleric. S-a ridicat din locul său odată cu toți ceilalți călători și de îndată ce corabia ajuns la port, cei mai mulți au coborât. A coborât și el. Dar întorcându-și capul înapoi, a văzut un tânăr ieromonah cum se chinuia să scoată din corabie grămada de lucruri pe care le avea. N-a pierdut ocazia și l-a întrebat:

 – Părinte, vrei să te ajut?

– Să fie binecuvântat, Gheronda, a răspuns tânărul ieromonah și îndată clericul în vârstă, în ciuda vârstei sale, cu o cugetare tinerească l-a ajutat să ducă lucrurile din corabie pe chei.

Au terminat și ieromonahul a mulțumit necunoscutul cleric, care a pornit pe cărarea ce suie la Schit. Atunci unii l-au cunoscut și au alergat spre el. I-au pus metanie după obicei și îi spuneau:

 – Binecuvântați, Înaltpreasfințite!

– Domnul, răspundea acela fiecăruia.

Ieromonahul s-a pierdut. Atâta vreme îl  ajutase un episcop să-și scoată lucrurile din corabie și el nu-și dăduse seama? „Cine oare să fie acest episcop smerit, care arată ca un preot?”, se întreba în sinea sa. A alergat, a pus și el metanie, a luat binecuvântare și și-a cerut iertare că a acceptat să-i care lucrurile din corabie. Și s-a mirat cum acela nu s-a împotrivit deloc, ci a considerat aceasta ca ceva firesc și omenesc să ofere ajutor aproapelui său.

Dar care episcop era? Era mitropolitul Antonie al Sisaniului și Siatistei. Și să nu-mi spună cineva că avem mulți ca el!

∗∗∗

            O altă mărturie (de pe un forum)

            „Salut, prietenilor!

            Să vă spun și eu câteva fapte despre fericitul Antonie.

            Mitropolitul Antonie folosea foarte rar mașina și de obicei mergea cu autobuzul la toate Sinoadele Bisericii. Pentru aceasta mulți ierarhi îl ironizau și-l numeau «Episcopul Transportului în comun».

            Odată era hramul unui sat de lângă Siatista și a fost chemat Mitropolitul să liturghisească. Neavând niciodată nici mașină, nici șofer, stătea la drum și făcea semne la mașini ca să-l ia. Atunci oprește un tractor care căra paie cu remorca. Tractoristul văzându-l sărac și fără vreun însemn care să arate că este Mitropolit, a crezut că este un simplu monah și i-a spus că numai în remorcă sus pe paie are loc să-l ia.

            Mitropolitul a primit cu bucurie. Când tractorul a intrat în sat cu Mitropolitul sus pe paie, unii săteni l-au cunoscut și au început să strige:

 – A venit Mitropolitul! A venit Mitropolitul!

Clopotele au început să sune cu putere și atunci tractoristul a rămas cu gura căscată. Numai după ce și-a revenit a înțeles despre cine este vorba.

∗∗∗

Încă un fapt. Mitropolitul avea o grădiniță pe care totdeauna o săpa singur, purtând o reverendă veche. Astfel, odată când un grup de cunoscuți și prieteni a mers să-l vadă, nu l-au cunoscut, crezând că este grădinarul.

Apropiindu-se de el l-au întrebat:

 – Unde este Înaltpreasfințitul?

– Ce vreți de la el?

– Să luăm binecuvântarea Sa.

– Așteptați să mă duc să-l chem.

A mers, s-a îmbrăcat cu o altă reverendă curată și s-a întors la ei.

Din propria mea experiență pot spune că mitropolitul avea o blândețe și nevinovăție de copil mic, dar și o mare dragoste pentru toată lumea de care îți dădeai seama din felul cum se purta.

∗∗∗

Ultimele clipe ale sale și un fapt minunat

Să vedem acum descrierea unui creștin credincios referitoare la ultimele ceasuri ale Mitropolitului Antonie:

 „M-am întâlnit cu monahul în mâinile căruia a adormit fericitul mitropolit Antonie al Sisaniului și Siatistei. L-am rugat să-mi descrie ultimele clipe ale dormirii sale, și mi-a spus:

«În ultimele zile ale sale, mitropolitul era într-o stare foarte rea și cu greutate putea vorbi. L-am dus la Atena unde a făcut operație de extirpare a stomacului din pricina cancerului pe care-l avea. A doua zi după operație, de îndată ce am intrat în salonul unde era, l-am văzut plângând în hohote și privind la Hristos răstignit dintr-o icoană ce era în salonul spitalului.

 – Ce ați pățit, Înaltpreasfințite?, l-am întrebat.

Iar acela cu greutate mi-a răspuns:

 – Vă voi spune… Vă voi spune…, dar din acea clipă nu a mai putut vorbi.

Se poate să fi văzut ceva care l-a cutremurat.

După aceea l-am adus la Mănăstirea de maici de la Mikrokastro, dar nu a vrut ca maicile să-l îngrijească. Și astfel stăteam lângă el câțiva monahi cu rândul. Aveam o intuiție vagă că va adormi în mâinile mele, dar nu știu de ce. Starea sănătății sale se înrăutățise și de aceea l-am dus la Spitalul Bodosakio din Ptolemaida. Într-o zi nu era nici un monah liber ca să meargă la spital și Starețul m-a trimis pe mine. Așa a fost rânduit ca să fiul alături de dânsul în acele clipe.

Am mers la spital. Înaltpreasfințitul era la urgență, dar fiindcă erau și alți bolnavi înăuntru, nu am intrat, ci am așteptat pe hol. După un ceas infirmiera șefă m-a chemat și mi-a spus că Înaltpreasfințitul s-a sfârșit.

Am intrat înăuntru mâhnit și inconștient i-am apucat mâna și m-am rugat cam vreo douăzeci de minute. La un moment dat i-am lăsat mâna aducându-mi aminte că trebuie să înștiințez Mitropolia și Mănăstirea despre adormirea sa. Atunci aleargă spre mine infirmiera șefă, o femeie dură, și mi-a spus:

 – Părinte, ce ați făcut în vreme ce-l țineați pe Mitropolit de mână?

– Dar ce se întâmplă?, am întrebat-o eu.

– Părinte, ceea ce s-a făcut este uimitor! Când v-am chemat toate aparatele arătau că Mitropolitul murise, însă din clipa în care l-ați apucat de mână, au început să arate că omul este viu. Nu-mi vine să cred! Sunt cutremurată… Dar de îndată ce i-ați lăsat mâna, aparatele s-au oprit».

Acesta a fost fericitul mitropolit Antonie al Sisaniului. Să avem binecuvântarea lui!”.

 

Total
22
Shares
Previous Post

Orice durere, orice strâmtorare şi orice trudă ne este trimisă pentru a ne întări în duh

Next Post

Mitropolitul Antonie de Siatista (II)

Related Posts