Mitropolitul IEROTHEOS VLACHOS in conferinta de la Iasi despre SINODUL DIN CRETA si IESIREA DIN BISERICA, ecumenism si fanatism, diplomatie si discernamant: “AVETI DESAVARSITA INCREDERE IN MITROPOLITUL TEOFAN! E mai bine să rămânem în Biserică cu anumite greșeli care au loc, decât să ne aflam în afara ei, mărturisind, chipurile, credința ortodoxă”

Sunt foarte multe întrebări – poate și pentru faptul că Mitropolitul Ierotheos a menționat în deschidere prezența la Sinodul din Creta – multe întrebări sunt pe aceasta temă. Cum ar fi reacționat Părintele Sofronie în fața Sinodului din Creta?

IPS Ierotheos Vlachos: Nu știu ce ar fi făcut Părintele Sofronie în privința aceasta. Măcar de-ar fi trăit și să ne fi spus tuturor ce trebuie să facem!

Eu, ce aș dori să spun, și am mai spus și de dimineața la Sfânta Liturghie, este faptul că astăzi avem nevoie de astfel de teologi ai experienței și de clerici care să fie să fie astfel de teologi, care să aibă rugăciunea inimii și să lucreze în Biserică în consecință.

cuv-sofronieMi-a spus odată Părintele Sofronie că toți cei care vorbesc despre unirea Bisericilor sau cum ar fi ea numită, în orice fel, nu au înțeles, aceștia, nici înălțimea dumnezeirii pe care o are Biserica lui Hristos, nici adâncimea căderii pe care o au ceilalți creștini delimitându-se și cazând din credința cea ortodoxă. Si, spunea că atâta vreme cât există în Biserica Ortodoxă un singur creștin ortodox cu experiența teologică a credinței nu se va pierde Ortodoxia. Si, ceea ce menționam de dimineață la Sfânta Liturghie că este un mic fragment din scrisorile pe care le-a adresat lui David Balfour. Consider că legătura pe care a avut-o Părintele Sofronie cu Balfour este fundamentul pe care a scris și a dezvoltat cartea sa despre Sfântul Siluan. Acolo Părintele Sofronie spune că nu pot să înțeleg credință fără dogmă, creștinism în afara Bisericii, și creștinism fără asceză, fără nevoință.Aceste trei elemente: dogmă, Biserică și ascezăconstituie o realitate comună de viață. Cuvinte ale Parintelui Sofronie…

Desigur, Părintele Sofronie trăind în lumea occidentală, avea și discernământ, avea și trăia învățătura ortodoxă. Și avea discernământ, știa până la ce punct ar putea face cineva o iconomie în relație cu ceilalți.

Problema este că astăzi nu avem ierarhi care să aibă o astfel de statură duhovnicească și mintea să fie coborâtă în inimă. De aceea [se manifestă] și cele două părți extreme: fie fanatismul, fie secularizarea. Nu avem puterea și statura duhovnicească, pentru a merge pe drumul ortodox, în sensul discernământului. Si, de aceea astăzi – și vorbesc despre mine -, avem nevoie de episcopi care să întrupeze o teologie experimentală, duhovnicească și nu de diplomați bisericești. Am putea să vorbim foarte mult, dar nu avem timp. Diplomația nu ajută Biserica. Altceva este discernământul și altceva este diplomația. Și, prin aceasta putem să evităm extremele. Și, pentru a evita aceste extreme, trebuie să avem minte cu discernământ și să nu lucrăm ca urmare a unor interese.

Mitropolitii Teofan si IerotheosPentru că anumite texte, cum sunt textele din Creta, nu sunt texte teologice, ci sunt texte diplomatice, care nu pot să satisfacă exigentele nici ale heterodocșilor, nici ale ortodocșilor. Este ca și cum ar exista un vas cu foarte mulți pești și fiecare să pescuiască cam ceea ce dorește.

Dar ceea ce s-a întâmplat în Creta, și foarte bine a spus Sinodul Bisericii frățiilor voastre, este un text care a fost ameliorat și a fost îmbunătățit și diortosit în anumite elemente, dar aceste texte trebuie să fie explicitate și ameliorate în următoarele Sfinte Sinoade care vor avea loc.

Noi trebuie să rămânem înăuntrul Bisericii, să ne luptam pentru aceste teme și aceste provocări bisericești, să nu ieșim din Biserică și să avem drept călăuze pe episcopi și ierarhi.Și atunci când se întâmplă anumite greșeli în Biserică, ea însăși, Biserica, trebuie să le amelioreze și să le diortosească.

Frățiile voastre aveți un Mitropolit și un Episcop foarte bun, aici, care s-a luptat și se luptă pentru credința ortodoxă și trebuie să aveți în el o desăvârșită încredere. Pentru că astfel de întâlniri, cum este cea de astăzi, pe seama Părintelui Sofronie și a teologiei sale, în Grecia nu au loc, eu nu-mi amintesc sa fi avut loc întâlniri de acest fel. De aceea consider că trebuie să aveți încredere în Mitropolitul frăției voastre.

Și e mai de dorit, e mai bine să rămânem în Biserică cu anumite greșeli, care în mod firesc au loc, decât să ne aflam în afara ei, mărturisind, chipurile, credința ortodoxă.

 

 

Sursa: cuvantul-ortodox.ro

Previous Post

Neprețuitul dar al discernământului

Next Post

Cum vor aduce femeile pe calea cea dreaptă pe bărbaţii lor?

Related Posts
Total
0
Share