Monahism și erezie (III)

Monahul Moisi Aghioritul

Modernismul și secularismul au fost se pare cauzele îndelungatei tulburări a iconoclasmului. Printre reformele făcute menționăm scurtarea Dumnezeieștii Liturghii, desființarea privegherilor și a altor slujbe sfinte, a posturilor și sărbătorilor, simplificarea dietei monahilor, confiscarea proprietății monahale, limitarea tunderilor în monahism și hirotoniilor, alegerea episcopilor să fie validată de consiliul imperial. Iconomahii îi aveau drept adversari pe monahi, care devreme și cu curaj au înfierat inovația. Printre primii luptători au fost Cuvioșii, Ioan Damaschin și Teodor Studitul, care au suferit neînfricați chinuri înfricoșătoare.

Împăratul Constantin V Copronim cunoscând lucrarea mănăstirilor, a poruncit să fie desființate și alungați cei care locuiau permanent în ele, silindu-i să urmeze viața în căsătorie. Pe bună dreptate istoricii numesc aceasta perioadă monahomahia (lupta împotriva monahilor). În prima perioadă a iconomahiei, Cuvioșii Ștefan cel Nou, Ștefan Savaitul, Andrei din Krisi, Teofil, Procopie și Vasilie au susținut dreapta cinstire și închinare a sfintelor icoane cu multe peripeții și mari chinuri. În a doua perioadă a iconomahiei mulțime de egumeni și monahi au fost izgoniți și au murit mucenicește pentru dreapta Credință.

Al doilea mileniu al Creștinismului, după săvârșirea Schismei din 1054, este pentru monahismul ortodox cu desăvârșire anti-latin, datorită expansiunii suspecte și perfide a papismului. Occidentul falsifică continuu tradiția ortodoxă și cutreieră Răsăritul Ortodox prin cruciade. Dintre primii cuvioșii mucenici ai bestialității papale au fost cel 13 cuvioși din Mănăstirea Kantaras din Cipru. Papistașii menționează că în planurile lor pentru mincinoasa unire a Bisericilor și supunerea Ortodoxiei Papismului, în ultimele secole ale Bizanțului, au fost monahii, care au influențat puternic poporul. Cugetătorilor de cele latinești din Constantinopol, monahii athoniți le-au răspuns cu curaj, iar după Sinodul de la Lyon din 1274, unde s-au opus cu tărie doctrinelor latine și cu sângele lor și-au pecetluit credința monahii din Karyes, Iviron, Vatoped, Zografu și Xenofon. Un mare  adversar al mincinosului Sinod din Lyon a fost și Cuviosul Meletie din Muntele Galisiului, care și-a lăsat liniștea și a mers în Constantinopol să înfiereze noile dogme ale latinilor. Pentru acesta a fost exilat i-au tăiat limba. În temniță a scris însemnata sa lucrare anti-latină: „Alfavitalfavitos”.

În secolul XIV, un monah înșelat, Varlaam Calabrianul, s-a dovedit a fi un luptător împotriva isihasmului. Sfântul Grigorie Palama, în fața primejdiei, lasă liniștea Athonului și cu armamentul său duhovnicesc greu zdrobește învățătura cea rea a aceluia și-i astupă gura lui și următorilor lui, care ajung până în zilele noastre. Și ceea ce este mai rău, unii ca aceștia se află și înlăuntrul zidurilor Ortodoxiei, de vreme ce nu pot sau nu vor să înțeleagă că nevoitorul care se roagă participă la energiile necreate ale lui Dumnezeu. Teologul athonit, văzător de Dumnezeu, Sfântul Grigorie Palama, formulând cu măiestrie tradiția athonită despre lumina necreată, i-a biruit definitiv pe cei cu cugetare apuseană, pe scolastici, umaniști și raționaliști, iar lucrarea sa constituie o prețioasă moștenire. Contribuția i-a surprins pe unii și nu a fost înțeleasă de către toți, astfel încât chiar și episcopii contemporani lui l-au băgat în temniță, influențați fiind de eretici. Încheiem acest paragraf spunând că de nu am fi avut pe Sfântul Grigorie, poate am fi fost astăzi toți uniți (greco-catolici). De aceea latinii îl urăsc atât de mult pe Sfânt. Toată mulțimea monahilor a fost palamistă.

În perioada stăpânirii turcești, monahii s-au ostenit din greu să susțină picioarele națiunii: limba și credința, și să-i înfrunte pe vătămătorii eretici, mai ales pe papistași. Mișcarea athonită de renaștere duhovnicească, a Colivazilor, dovedită a fi autentică, a lucrat pentru însuflețirea poporului și respingerea învățăturilor străine. Astăzi panerezia ecumenismului, după Sfântul Iustin Popovici, și valurile modernismului, care sunt numite secularizare, potrivit Starețului Gheorghie Kapsanis Grigoriatul, amenință Ortodoxia de la temelii. Numai monahismul consolidat pe vechile rânduieli monahale și monahul curat, neagonisitor,  ascultător și devotat neîncetatei lucrări a rugăciunii și ascezei, va avea panoplia Duhului, pentru a păstra monahismul curat și necălcat de obiceiuri străine, pentru a fi piatra neclintită a credinței în tradiția hrănitoare de Sfinți, mucenicească și mărturisitoare. Pentru că de vom fi atrași și noi de cuvinte plăcute, cedări, măguliri și sponsorizări, zâmbete, sincretisme, vinovății tolerate și plăsmuiri, primejdia va fi mare. Rezistența nu va trebui să fie împotrivire, cuvântul va trebui să fie pe cât de puternic, pe atât de temperat, tăcerea cu discernământ, neliniștea bună, iar nu stresantă, altfel ne vom închide într-un zelotism nervos, superficial, tulburător, neechilibrat, care va fi greșit, de vreme ce nu va avea elementele păcii și a binecuvântării celor credincioși și smeriți, chiar dacă sunt puțini cei disprețuiți, acuzați și neaplaudați. Monahismul va lupta din nou, chemat fiind să rabde în rugăciune și pregătindu-și cu bărbăție armele puternice ale Duhului. Ceea ce lipsește mai ales este sfințenia și tocmai aceasta va mântui lumea de pierzare. Rugați-vă pentru mine!

Total
0
Shares
Previous Post

Cum se dobândește răbdarea?

Next Post

Viața Sfântului Stareț Paisie

Related Posts