Monahismul – trăirea autentică a Evangheliei

Mitropolitul Pavel al Sisaniului și Siatistei

            Evanghelia este Domnul nostru Iisus Hristos. Evanghelia este marea Taină a Dreptei Credințe, că Dumnezeu S-a arătat în trup. Pe această Evanghelie, pe faptul Întrupării se întemeiază Biserica. Ea este conținutul ei, ea este viața ei, ea este Biserica. În biserică trăim faptul dumnezeieștii Întrupări, ca o condiție a propriei noastre îndumnezeiri. De vreme ce Dumnezeu S-a întrupat, este cu putință ca și omul să se îndumnezeiască. Și tocmai această îndumnezeire, această unică posibilitate de depășire a morții, o căutăm în Biserică, pentru ea există Biserica, aceasta oferă Biserica.

            Monahismul, ca o conștiință veghetoare a Bisericii, amintește continuu acest adevăr. El cheamă toată plinătatea Bisericii să nu uite acest scop, să nu se prindă în capcana chipului acestei lumi, pe care ea îl produce. Monahismul este o mărturie continuă a sensului vieții omului, o mărturie a scopului, dar și a modului de viață. Monahismul înaripat de dragostea lui Dumnezeu este o continuă mărturie, dar și un protest împotriva primejdiei ca nu cumva legătura omului cu Dumnezeu să devină o legătură convențională.

            Monahul iese din lume ca să trăiască prezența lui Dumnezeu, adică ceea ce constituie scopul Bisericii lui Hristos. Această ieșire nu înseamnă lepădarea societății sau a vieții sociale, ci includerea lor în comuniunea lui Dumnezeu. Ieșirea se înfăptuiește ca o călătorie spre libertatea lui Dumnezeu și participare la ea și se realizează prin păzirea poruncilor. Monahismul ortodox este isihast. Isihia sufletească se naște din pocăință și din stăruința în păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Monahul este chipul adevăratului creștin, o existență trează într-o continuă nevoință, nevoință în a lepăda tot ceea ce nu este dumnezeiesc sau voia lui Dumnezeu, pentru a izbuti deplina legătură și dăruire lui Dumnezeu.

            Făgăduințele monahale care constituie scheletul vieții autentice a monahilor se află în Noul Testament și sunt ecoul răspunsurilor Domnului la ispitele din pustie. Prin aceste făgăduințe asceza monahală își păstrează caracterul ei evanghelic și biruiește ispitele demonice, prin care se încearcă pervertirea firii umane și robirea la „fericirea de animal”.

            Monahismul se trăiește ca taină a pocăinței, dar și ca taină a dragostei. Monahismul este filantropic și le măsoară pe toate cu măsura dragostei, a mântuirii sobornicești a tuturor.

            Suntem datori să păzim monahismul de primejdia denaturării și occidentalizării lui. Grija principală a adevăratului monah nu este să facă ceva, ci să fie ceva. Lucrarea monahului este să imprime viața lui Hristos în trupul său muritor. Misiunea monahului nu este substituirea lucrării parohiei și a activității pastorale a ei. Oamenii și mai ales tinerii nu așteaptă de la monahi cele pe care le oferă lumea, ci ceea ce cu adevărat caută: sfințenia, adevărul și dragostea, adică esența petrecerii monahale.

            În pragul noului mileniu cuvântul patristic, ca depunere de adevăr, dar și ca scop al vieții, căci „Lumina monahilor sunt Îngerii, iar lumina oamenilor este petrecerea monahală”, astăzi este mai actual ca niciodată.

Total
27
Shares
Previous Post

Superioritatea minții față de dumnezeiescul Har

Next Post

Ecleziologia ecumenistă – o deformare a „Teoriei ramurilor”

Related Posts