Vedenia unui monah care,
pentru rugăciunile Sfântului Gheorghie,
a băut din potirul dragostei lui Dumnezeu
Pe la anul 1854, monahul Ioasaf, care se afla de multă vreme în Sfântul Munte, a mers odată la conacul Sfintei Mănăstiri a Sfântului Panteleimon de la Karyes pentru privegherea praznicului Sfântului Gheorghie. În timpul Utreniei, când la strană se citea Psaltirea, el ședea în strana sa și cugeta la iubirea de oameni a lui Dumnezeu, cum prin Întruparea, Răstignirea și Învierea Sa avea să-l suie pe om la Ceruri. Și de îndată i-a venit o umilință și o dumnezeiască dorință de a rosti neîncetat Rugăciunea minții. Atunci i s-a părut că a ieșit afară din biserică și sufletul său, despărțit de trup, s-a aflat într-o câmpie frumoasă și nesfârșită. În depărtare a văzut o nenumărată mulțime de tineri îmbrăcați în veșminte strălucitoare care străluceau ca soarele și mergeau ritmic, încet și cu bună cuviință. Se minuna și se întreba ce oameni sunt aceștia și cui aparține această grădină prea frumoasă. După ce a trecut de această mulțime, a văzut o altă nenumărată oaste de tineri îmbrăcați în haine ostășești, viguroși și impunători le înfățișare. Atunci monahul s-a oprit și se minuna de harul și slava lor.
Unul dintre ostași a spus:
– Acest frate vrea să meargă la Împăratul și cineva dintre noi trebuie să-l însoțească.
Atunci s-a desprins unul din ceată și a spus:
– Îl voi povățui eu pe fratele la Împărat, deoarece are o deosebită dragoste pentru mine, ziua și noaptea chemând numele meu. Pentru care de multe ori m-am pus chezaș la Împăratul pentru el.
Și într-adevăr, acest tânăr ofițer s-a apropiat de monah și i-a spus:
– Urmează-mă și eu te voi înfățișa înaintea Împăratului!
– Frate, i-a spus atunci monahul, cine sunt eu să mă înfățișez înaintea Împăratului? Cine este El și de unde mă cunoaște?
– Frate, i-a spus iarăși ofițerul, te prefaci că nu știi cine este Împăratul și cine sunt eu? Fiindcă mă iubești și invoci numele meu, am venit eu personal să te înfățișez înaintea Împăratului. Așadar, urmează-mă!
Mergând împreună prin acea nesfârșită câmpie, au ajuns la capătul ei și au intrat pe un drum strâmt și lung mărginit de ziduri înalte, așa încât monahul Ioasaf s-a înfricoșat, neștiind încă cine este cel care-l povățuiește. Atunci acela văzându-l pe monah că este cuprins de frică, l-a întrebat:
– Frate, de ce te lași stăpânit de frică și nu te rogi cu mintea, chemând Numele lui Hristos prin rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”?
Când a auzit acestea, monahul s-a umilit cu inima și, în timp ce rostea Rugăciunea, inima i se înfierbânta de dorința după Dumnezeu. Și îndată a primit ajutor dumnezeiesc, care i-a alungat frica. Atunci povățuitorul său i-a spus:
– Vezi că acum ești mai bine? Dacă dorești mântuirea sufletului tău, să nu lași niciodată această rugăciune. Căci astfel vei dobândi minte și inimă curată și vei vedea tainele lui Dumnezeu. Ia aminte să mărturisești sincer și curat la duhovnicul tău orice rău ți se va întâmpla.
Înaintând și mai mult pe acest drum strâmt, care avea cruci pe la colțuri, povățuitorul cel cu înfățișare de înger se închina la fiecare cruce, îndemnându-l și pe monah să facă la fel, cântând: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o slăvim”.
După ce au mers destulă vreme, au ajuns la capătul drumului pe care se sprijinea capătul unui uriaș pod suspendat. Celălalt capăt se vedea că este sprijinit pe un munte foarte înalt. Atunci iarăși l-a cuprins frica pe monahul Ioasaf, gândindu-se că avea să treacă peste acest pod care se legăna ca frunza copacului. Dar sfântul său povățuitor i-a spus:
– Frate, dă-mi mâna și spune neîncetat Rugăciunea, fără să te gândești la altceva.
Când au ajuns la mijlocul acelui pod, sub care se întindea o prăpastie adâncă, povățuitorul săi i-a spus:
– Aici fă-ți semnul Crucii și cheamă numele plin de Har al Maicii Domnului, iar aceea îți va da putere.
Și într-adevăr, atunci când monahul a spus: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă pe mine, păcătosul!”, i-a dispărut toată frica ce-l cuprinsese și a prins curaj. Ajungând la celălalt capăt al podului, au urcat cu greutate muntele. Acolo sus era o poartă, înaintea căreia s-au însemnat de trei ori cu semnul Crucii, după care au intrat înăuntru. Acolo au văzut întinzându-se înaintea lor o altă câmpie mai frumoasă și mai plină de har, care semăna cu crugul cerului. Cu cât înaintau, cu atât monahul Ioasaf se robea mai mult de frumusețea neprihănită și suprapământească a acelui loc. Acolo a văzut pe mulți îmbrăcați în haine călugărești roșiatice, care străluceau ca soarele. Aceia l-au întâmpinat pe sfântul povățuitor cu sărutare și cu multă bucurie i-au spus:
– Bucură-te, Mare Mucenice Gheorghie, iubitul rob al lui Hristos!
Atunci toți acești Cuvioși și-au întors privirile spre monahul Ioasaf și i-au spus:
– Frate, dacă dobândește cineva toată lumea și-și va vătăma sufletul său, care-i va fi folosul? Dacă trăiești o sută, două sute și chiar o mie de ani în lumea în care trăiești și dobândești bani, slăviri și plăceri, la ce-ți vor folosi toate acestea în ceasul cel înfricoșător al morții tale? De aceea, frate, lasă trândăvia și întoarce-te la întâia și virtuoasa ta viață, care era plină de evlavie, umilință și smerenie, ca să vii în această fericită viață, pe care te-ai învrednicit s-o vezi datorită ocrotitorului tău, Marele Mucenic Gheorghie, care atât de mult te iubește și te-a adus aici să te bucuri pentru puțin de mult-desfătătoarele frumuseți ale Raiului. Să nu preferi cele vremelnice în locul celor cerești. Să nu te stăpânească trândăvia, somnul și grijile deșarte și să-ți lași nevoința ta duhovnicească, care-ți va dărui veșnica dragoste a lui Hristos. Să nu-L mâhnești pe Hristos și Stăpânul nostru, Care ne-a răscumpărat cu preasfântul Său Sânge ce l-a vărsat pe Cruce. Dacă vrei să-L rugăm pe Dumnezeu pentru tine și pentru toată lumea, îndreaptă-ți viața ca să-L bucuri pe Dumnezeu și pe noi, care iubim toată lumea și vrem să veniți cu toții aici în Împărăția lui Dumnezeu.
Va urma.
