Aşezarea duhovnicească bună este fortăreaţă duhovnicească

Acum este vremea ca sufletele să se pregătească, pentru că, de se va întâmpla ceva, nu ştiu ce va fi. Fie ca Dumnezeu să nu îngăduie să vină zile grele, dar dacă vor veni, cu un cutremur mic, cu o zguduitură, se vor prăbuşi frăţii întregi, mănăstiri întregi, pentru că fiecare se va duce să se mântuiască pe sine încotro va putea.

Este trebuinţă de multă luare-aminte, ca să nu ne părăsească Dumnezeu. Sufletele să aibă ceva duhovnicesc în ele. Aceasta vă dă cinste. Se va face o mare zguduitură. Atâtea vă spun, cu atâta asprime am vorbit! Mie dacă mi s-ar fi spus ceva, mi-aş fi făcut probleme, m-aş fi gândit de ce mi-au spus-o, ce au vrut să spună. N-aş fi dormit o noapte întreagă, ca să nu spun nopţi în şir. Dacă n-aş vedea anii grei ce vin, nu m-aş nelinişti atâta. Dar ceea ce văd este că mai târziu vă va fi foarte greu. Acum nu mă înţelegeţi, dar atunci mă veţi înţelege.

– Părinte, dacă cineva se va afla singur în acei ani grei, oare ce va face?

– Să începi de acum să faci mai întâi ascultare, ca să dobândeşti discernământ, iar atunci vom vedea. De aceea am spus ca mai întâi să ne tăiem cusururile. Dacă cineva are cusururi, n-o va scoate la capăt. Dacă acum murmură pentru toate şi crede că el este un copil ales şi toţi ceilalţi sunt de nimic, atunci… Căutaţi să vă îndreptaţi ca să vă învredniciţi de primirea ajutorului dumnezeiesc. Să vă încredeţi şi mai mult în Dumnezeu. Vom avea ani grei. Fructele sunt încă…crude, nu s-au copt. Atunci când veţi fi coapte duhovniceşte ştiţi ce veţi fi? Fortăreaţă. Nu numai pentru aici, ci veţi putea ajuta şi mai departe. Căci altfel, veţi avea şi voi nevoie de ajutor şi protecţie omenească. Şi ştiţi ce rău este ca o mănăstire cu o grămadă de surori să aibă nevoie de mireni?

Astăzi monahul trebuie să trăiască duhovniceşte ca să fie pregătit să depăşească o greutate. Să se pregătească în aşa fel încât să nu-l mâhnească lipsa, pentru că după aceea poate ajunge la lepădare. Va veni vremea când vor seca râurile şi toţi vor înseta şi vor suferi. Pentru noi, monahii, aceasta nu este atât de înfricoşător. Căci de însetăm, trebuie să răbdăm, pentru că noi am început pentru suferinţă. „Ceea ce n-am făcut de bună voie ca monah”, voi spune atunci, „o fac acum de nevoie, ca să pricep ce înseamnă călugăria. Îţi mulţumesc, Dumnezeul meu!”. Dar sărmana lume! Dacă oamenii au ajuns să facă bombe care ucid oamenii fără să distrugă clădirile, ce să mai spun? Când Hristos a spus că un suflet valorează cât întreaga lume[1], iar aceştia au clădirile la mai mare cinste decât întreaga lume. Aceasta este înfricoşător!

– Părinte, simt nelinişte, frică pentru ceea ce ne aşteaptă.

– Frica aceasta ne ajută să ne alipim de Hristos. Nu spun că trebuie să se bucure cineva de cele pe care le aşteptăm, ci să se bucure pentru că se va nevoi pentru Hristos. Adică nu vom avea ocupaţia unui Hitler sau Mussolini, ci vom da examene pentru Hristos. Şi nu vom avea mitraliere sau bombe atomice mai performante spre a birui. Acum lupta va fi duhovnicească. Ne vom lupta cu diavolul însuşi. Însă diavolul nu are nicio putere dacă nu-i dăm noi stăpânire. De ce să ne temem? Dacă ar fi fost Hitler sau Mussolini, ar fi fost altceva. Să nu existe frică. Să ne bucurăm că lupta este duhovnicească.

Dacă veţi trăi călugăreşte, după Sfinţii Părinţi şi veţi lua aminte, veţi fi învrednicite de intervenţia dumnezeiască la orice ofensivă a vrăjmaşului. Dacă există oameni de rugăciune, smeriţi, care să aibă durere şi dragoste, aceştia sunt stâlpi duhovniceşti, sunt „baze” duhovniceşti. Două-trei suflete să existe într-o mănăstire care să se gândească la durerea celorlalţi şi să se roage – acestea sunt o fortăreaţă duhovnicească. Ele le întăresc pe toate celelalte.

[1] Cf. Mt. 16, 26.

Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2012.

Total
101
Shares
Previous Post

Uimitor: Dangătul de clopot distruge virușii!

Next Post

Leac spiritual împotriva Covid-19: iubirea necondiționată

Related Posts