Care este chipul celui care crede în Hristos?

Ce frumos este chipul credinciosului! Cât de minunat este harul lui! Frumusețea lui te încântă, iar măreția lui exprimă încrederea credinciosului în Dumnezeu. Seninătatea care este întinsă peste chipul lui, exprimă pacea sufletului, iar liniștea lui exprimă netulburarea inimii.
Bunătatea întipărită pe chipul credinciosului, mărturisește liniștea conștiinței sale. Credinciosul este înfățișat ca omul care s-a slobozit de tirania nesfârșitelor griji ale vieții, care istovesc continuu duhul, și, de asemenea, ca omul a cărui încredere în Dumnezeu este înfățișată în culorii vii peste caracteristicile chipului său.
Cu adevărat, credinciosul este înfățișat ca un om fericit. Și este fericit deoarece deține deja vestirea despre proveniența dumnezeiască a credinței sale și este convins de adevărul ei.
Dumnezeu a vorbit tainic în inima lui, iar glasul dumnezeiesc i-a umplut inima și dumnezeiasca desfătare l-a inundat. Inima și cugetarea sa sunt afierosite lui Dumnezeu. Inima îi arde de dragoste pentru Dumnezeu, iar duhul său se silește să se înalțe către El.
Credinciosul, având dezlegate legăturile egoismului, care limitează în chip înăbușitor dragostea sa și nu-i îngăduie să lucreze și să vadă dincolo de un mic orizont din jurul său, a sărit departe  și s-a slobozit de tiranicul jug al robiei și al egoismului, desființând hidoasa adorare de sine.
Și astfel, slobozit de legăturile lui, aleargă peste tot pe pământ, în toate direcțiile orizontului, și se grăbește într-acolo unde îl cheamă dragostea de aproapele. Nu mai este nimic care să-l mai împiedice, nimeni care să-l influențeze. Plăcerile lumii – care ca niște râuri curg peste tot – și desfătările bunurilor pământești, nu-l mai ademenesc. Idolul egoismului său a căzut și s-a zdrobit, și toate jertfele, prinoasele și tămâierile pe care i le-a adus până acum, de acum înainte le va oferi numai lui Dumnezeu, pe Care de acum Îl iubește și-l adoră din totul sufletul său. Este cu totul dăruit, atât cu sufletul, cât și cu inima, adevăratului și viului Dumnezeu. Și astfel uită lumea și adeseori uită să se îngrijească și de trupul său.

Sfântul Nectarie

Privirea lui se fixează în Dumnezeu, iar inima sa Îl caută neîncetat. Duhul său se îndeletnicește cu cercetarea lucrurilor Sale, iar sufletul său se odihnește în dumnezeiasca pronie a Creatorului. Toate creează în inima credinciosului simțăminte noi. Toată creația vorbește cu un glas tainic în sufletul său despre înțelepciunea și bunătatea dumnezeiescului ei Creator. Îndeletnicirea sa este cercetarea lucrărilor lui Dumnezeu, iar bucuria sa este cea pricinuită de privirea la frumusețea creației. Îndeletnicirea inimii sale sunt toate cele care arată dumnezeieștile reprezentări ale binelui pe pământ, adică bunătatea, adevărul și dreptatea. Fericirea sa, adevărată și sigură, este neîncetata și neîntrerupta comuniune cu dumnezeiescul Creator.
Cuvintele lui Dumnezeu sunt dulci ca mierea în gura lui. La ele cugetă ziua și noaptea. Inima lui arde de dragoste pentru Dumnezeu. Aleargă către El și pe El îl caută, cercetând cele create de El. Neîncetata sa lucrare este desăvârșirea sa, după putere, iar dorința sa arzătoare este asemănarea sa cu Dumnezeu. Dragostea și adorarea lui Dumnezeu îi inundă inima sa rănită de dumnezeiescul dor. Lauda și doxologia, mulțumirea și binecuvântarea se îndreaptă către Dumnezeu cu căldură și neîncetat din gura sa. Din buzele sale iese înțelepciune și inima sa este plină de pricepere și cunoaștere. Viața sa este creatoare și plină de armonie. Trăiește grăbindu-se, cu scop și chibzuială, spre desăvârșire, pentru care a și fost creat, și se desfătează de îmbelșugata fericire care izvorăște din bunătatea lui Dumnezeu.
Trăiește pe pământ, însă petrecerea sa este în Ceruri. Fără să se istovească în problemele vieții, are numai o preocupare, o grijă: să nu se îndeletnicească cu multe, ci numai cu un singur lucru de care are neapărată trebuință. Adică toată grija sa se întoarce spre împlinirea legii dumnezeiești și spre săvârșirea cât mai bine cu putință a faptei bune. Comuniunea oamenilor, de fiecare rasă și neam, este comuniunea fraților de sânge și pentru aceasta dorește cu tărie să-și întindă facerile de bine spre toți. Se bucură de izbânzile lor și se mâhnește de durerile lor. „Toată ziua miluiește și împrumută, și dreptatea lui rămâne în veac” . Inima sa nădăjduiește întotdeauna în Domnul și sufletul său este deja gata să stea înaintea Ziditorului său. Plin de nădejde și curaj strigă împreună cu psalmistul: „Domnul este mie ajutor și nu mă voi teme ce-mi va face mie omul” .

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu