Monahul trebuie să arate vieţuire vrednică de schimă; căci cel care nu petrece potrivit schimei nu e monah. Şi cum că bătrâneţea după Dumnezeu se vădeşte din felul de viaţă şi nu din mulţimea anilor – part.2

  1. A lui Avva Isaia

Vai nouă, că iubitorii de Hristos ne fac plecăciuni şi se închină cu evla­vie trupului nostru întinat întru necurăţii; iar noi suntem morminte văruite care răspândesc duhoarea păcatului aducător de moarte.

Vai nouă, nebuni fără de minte, că iubim şi înhăţăm laudele ce se cuvin sfinţilor şi nu lucrarea lor. Şi în timp ce ne spurcăm neîncetat sufletele cu gânduri necurate, vrem să fim crezuţi sfinţi şi să fim cinstiţi cu numirile acelora.

  1. A lui Avva Marcu

Să ştii, frate, că nu poate fi monah adevărat cel care nu se pune pe sine însuşi desăvârşit pe cruce, cu cuget de smerenie şi dispreţ de sine; cel care nu se aruncă la pământ să fie nesocotit şi călcat în picioare, nedreptăţit, batjo­corit şi luat în râs de toţi, răbdând cu bucurie toate acestea pentru Domnul, fără să caute deloc lucruri omeneşti – adică slavă, cinste, laudă, plăcerea bu­catelor, băuturilor sau veşmintelor.

Având înaintea noastră asemenea lupte, răsplăţi şi cununi, până când ne vom batjocori pe noi înşine cu părută înfăţişare cucernică, slujind cu făţăr­nicie Domnului, aşa încât altceva să ne creadă oamenii şi altfel să ne arătăm Celui ce cunoaşte cele ascunse? Căci fiind socotiţi sfinţi de mulţi, suntem încă sălbatici cu năravul; având înfăţişarea adevăratei cucernicii, nu am dobândit şi puterea ei înaintea lui Dumnezeu. Ne bizuim pe părelnica dreptate a omu­lui din afară şi căutăm să fim pe placul oamenilor prin făptuiri la vedere; vânăm cinstiri şi laude de la ei, cu totul străini de vieţuirea după conştiinţă.

Feciorelnici şi neprihăniţi în ochii multora, suntem întinaţi lăuntric, înaintea Celui care vede cele ascunse, de necurăţiile învoirilor cu gândurile desfrânate, şi tăvăliţi în mocirlă de lucrările patimilor; orbi la minte şi făloşi din pricina nevoinţei noastre prefăcute, dar şi a laudelor oamenilor.

Va veni, însă, negreşit Cel care descoperă tainele întunericului şi dă la iveală sfaturile inimilor, Judecătorul neînşelat, Cel care înlătură chipul din afară şi vădeşte adevărul ascuns înlăuntru. El îi va da în vileag înaintea Bisericii sfinţilor şi a întregii oştiri cereşti pe cei ce au umblat cu făţărnicie şi îi va trimite cu mare ruşine în întunericul cel mai din afară, ca pe fecioarele fără de minte. Acelea păziseră pe din afară fecioria trupului – căci nu fuseseră învinuite pentru aceasta ba chiar aveau şi ceva untdelemn în vase, adică se împărtăşeau de oarecari virtuţi şi isprăvi la vedere, fapt pentru care candelele lor au ars până la o vreme; însă din nepăsare, neştiinţă şi trândăvie nu s-au îngrijit să curăţească şi roiul de patimi ascuns înlăuntrul lor, ci cugetele lor erau stricate de lucrările vrăjmaşilor şi, prin învoirea cu gândurile [păcătoase], se însoţeau cu ele. De aceea au şi avut un asemenea sfârşit, închise în afara cămării cereşti şi lipsite de bucuria Mirelui.

Aşadar, cugetând, judecând şi cercând aceste lucruri, să cunoaştem cum suntem, ca să ne îndreptăm cât mai avem încă vreme de pocăinţă. încât faptele noastre bune, săvârşite curat şi neamestecate cu cuget trupesc, să fie bine primite de Hristos, Arhiereul cel ceresc, şi nu lepădate ca o jertfă cu meteahnă.

  1. A Iui Avva Casian

Din poveţele Cuviosului Părinte Pinufrie către cineva care se lepădase de lume.

Frate, ai văzut cât timp ai stat la poarta [mănăstirii] până ce astăzi ai fost primit? Să ştii, dar, că n-am zăbovit să te îngăduim între noi pentru că nu dorim mântuirea ta şi a tuturor celor care se întorc la Hristos, ci ca nu cumva, primindu-te pripit şi la întâmplare, pe de o parte noi să dăm socoteală lui Dumnezeu pentru grabă şi uşurătate, iar pe de alta, să te supunem pe tine unei mai mari osânde, dacă, fiind acum primit în pripă, fără a pricepe pova­ra şi asprimea cinului călugăresc, ai să te arăţi mai târziu trândav şi molatic. După cum celor care îi slujesc Stăpânului cu credinţă le este făgăduită slavă şi cinste, tot aşa li se gătesc pedepse foarte grele celor care se apropie de această vieţuire cu [suflet] căldicel şi trândav. Fiindcă, mai bine este, după Scriptură, să nu făgăduieşti, decât să făgăduieşti şi să nu împlineşti (Ecc.5,4). Şi iarăşi scris este: Blestemat este cel ce face lucrul Domnului cu nepăsare (Ir.31,10). De aceea, eşti dator să afli înainte de toate pricina lepădării de lume; dacă o pricepi, poţi cunoaşte şi ceea ce trebuie să faci.

Lepădarea de lume nu e nimic altceva decât făgăduinţa crucii şi a mor­ţii. Să ştii, aşadar că începând cu ziua de astăzi ai murit şi eşti răstignit pentru lume şi lumea pentru tine, după cuvântul Apostolului. Şi pricepe bine care este puterea răstignirii, căci de-acum înainte nu mai trăieşti tu, ci trăieşte în tine Acela care S-a răstignit pentru tine. Cu această pildă şi chip al crucii, de care Stăpânul a fost atârnat pentru noi, e de neapărată trebuinţă să ne petre­cem viaţa, precum se roagă fericitul David, cerând ca trupul să-i fie ţintuit cu frica lui Dumnezeu. După cum cel cu trupul ţintuit pe lemn e nemişcat spre orice lucrare ar vrea să facă, tot aşa, cel care are cugetul ţintuit cu frica dum­nezeiască este nemişcat către toată voia trupească. Şi după cum cel pironit pe cruce nu mai cugetă la cele de acum, nici nu-şi mai urmează voile proprii, nu e tulburat de poftă, nici sfâşiat de grija câştigului, nu se mai semeţeşte cu mândrie, nu se aprinde cu duh de sfadă sau invidie, nu-1 dor necinstirile de acum, nici nu-şi aminteşte de ocările trecute – fiindcă aşteaptă să iasă din via­ţă în scurtă vreme prin cruce tot aşa, cel ce se leapădă cu adevărat de lume, pironit ca pe cruce cu dumnezeiasca frică, aşteptând în fiecare zi mutarea din această viaţă, are toate poftele şi pornirile trupeşti nemişcate şi nelucrătoare.

Păzeşte-te aşadar ca nu cumva să pofteşti să iei din nou ceva din acelea pe care le-ai alungat de la tine atunci când te-ai lepădat de lume. Căci, după cuvântul Stăpânului: Cel care pune mâna pe plug şi se întoarce la cele dina­poi nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu (Lc.9,62). Şi cel care se coboară iarăşi de la vieţuirea cea înaltă la lucrurile neînsemnate şi pământeşti ale lumii acesteia făptuieşte împotriva poruncii lui Hristos, coborându-se de pe acoperiş şi încercând să ia ceva din cele ale casei.

Păzeşte-te ca nu cumva să-ţi ridici iarăşi împotrivă mândria pe care acum, la început, ai călcat-o în picioare cu căldura smereniei, atunci când vei învăţa Psaltirea sau altceva din Sfânta Scriptură. Pentru că aşa te-ai arăta căl­cător de poruncă, după cuvântul Apostolului, zidind din nou ceea ce ai dărâ­mat. Ci aşa cum ai început şi ai mărturisit smerenia înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor, păzeşte-o până la sfârşit.

De asemenea, sârguieşte-te să sporeşti şi răbdarea pe care ai dovedit-o acum, stăruind pentru multe zile înaintea porţilor, rugându-te cu lacrimi să fi primit în mănăstire. Căci e lucru cu adevărat jalnic ca, fiind dator să adaugi în fiece zi la râvna dintâi şi să te înalţi la desăvârşire, tu să o micşorezi şi să te întorci la cele de jos. Fiindcă fericit nu e cel care începe să facă binele, ci acela care rămâne întru acesta până la sfârşit. Şarpele care se târăşte pe pământ ne pândeşte de-a pururea călcâiul, adică neîncetat ne unelteşte moartea; şi până la sfârşitul vieţii încearcă să ne facă să ne poticnim. De aceea nu-ţi va fi cu nimic de folos începutul bun, nici nu te vor ajuta primii paşi ai lepădării de lume şi ai râvnei, de nu îţi este şi sfârşitul asemenea. Iar smerenia lui Hristos, pe care o făgăduieşti astăzi înaintea Lui, nu va fi adeverită decât dacă o arăţi până la sfârşit.

Dacă, aşa cum spune Scriptura, ai venit să-I slujeşti lui Dumnezeu, găteşte-ţi inima nu spre tihnă şi desfătări, ci spre ispite şi necazuri (Sir.2,1). Căci prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu (FA.14,22); şi strâmtă şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află (Mt.7,14). Ia deci aminte la cei puţini şi buni şi după pilda lor rânduieşte-ţi viaţa. Nu-i lua în seamă pe cei trândavi şi nepăsători, chiar de sunt mulţi; căci spune: Mulţi sunt chemaţi, dar puţin aleşi (Mt.22,14), şi mică este turma căreia Tatăl a binevoit să-i dea împărăţia (Lc.12,32). Nu socoti că-i mic păcat să făgăduieşti desăvârşirea pentru ca mai apoi să le urmezi celor delăsători şi trândavi.

Fragment din cartea EVERGHETINOS – Ediție Bilingva 2010  Sfânta Mare Mănăstire Vatoped vol. II, Tema 32

Total
47
Shares
Previous Post

Roagă-te și nu te teme de nimic

Next Post

„Bărbatul trebuie să fie foarte bărbat, şi femeia – foarte femeie” (I)

Related Posts