Înainte de a fi atins de har, omul trăiește gândind că totul e bine și în bună rânduială în sufletul lui; dar când harul îl cercetează și locuiește în el, atunci se vede pe sine cu totul altfel, iar când harul îl părăsește din nou, numai atunci își dă seama în ce mare nenorocire se găsește.
Un fiu de împărat a plecat departe la vânătoare și, pierzându-se în codrul des, nu s-a mai putut întoarce la palatul său. Multe lacrimi a vărsat căutând calea, dar nu a găsit-o. Pierdut în codrul sălbatic, el tânjea după împăratul, tatăl lui, și după împărăteasa, maica lui, după frații și surorile lui. Cum să trăiască el, fiul de împărat, într-un codru sălbatic și des? Hohotea cu amar, gândindu-se la viața sa de altădată în palatul tatălui său și suspina cu putere după mama sa.
Așa, și mai mult încă, se întristează și tânjește sufletul atunci când pierde harul.
Când preafrumosul Iosif a fost vândut rob egiptenilor de frații săi într-o țară străină îndepărtată, el plângea nemângâiat după tatăl său; și când a văzut mormântul Rahilei, mama lui, a hohotit cu amar și a zis: „Mama mea, vezi oare că sunt dus în robie într-o țară îndepărtată?”
Așa, și mai mult încă, se chinuie și tânjește sufletul care a pierdut harul Duhului Sfânt și a fost dus în robie de gândurile cele rele.
Dar cine nu cunoaște harul, acela nici nu-l caută. Și așa, lumea s-a alipit de pământ și oamenii nu știu că nimic de pe pământ nu poate înlocui dulceața Duhului Sfânt.
Cocoșul de la țară trăiește într-o mică ogradă mulțumit cu soarta lui. Dar vulturul care zboară în înălțimi și vede de sus depărtările azurii, cunoaște multe țări, a văzut păduri și câmpii, râuri și munți, mări și orașe; dacă însă îi tai aripile și-l pui să trăiască împreună cu cocoșul în ograda de la țară, cât de mult îi vor lipsi cerul albastru și stâncile pustii!
Așa și sufletul, când este părăsit de harul pe care l-a cunoscut, e nemângâiat în nimic și nu-și găsește odihna.
Extras din Între iadul deznădejdii și iadul smereniei– Cuviosul Siluan Athonitul, Editura Deisis, 2001.
