Păstoritul… o îndeletnicire atât de veche a poporului nostru, scrisă de poeții din toate vremurile și cântată în balade. Am crescut cu povești despre oi și păstorii lor și am aflat încă din primii ani de școală despre greutătile și amărăciunile acestora, despre dorul de casă și datinile strămoșești, despre cum vârfurile munților le-au devenit casă. Paza oilor nu înseamnă doar bucuria roadelor – carnea proaspătă și brânza dulce cu iz de cetină – ci ea presupune de multe ori luptă: cu vremea, cu sălbăticiunile pădurii sau cu singurătatea. Însă, aceasta din urmă este cel mai ușor de înfrânt, căci, deși au trecut generații, oierii nu au uitat niciodată de Dumnezeu și de Maica Sa, numind, chiar, pajiștile din Munții Carpati, „porțile Raiului”.
La început de toamnă, când e vremea roadelor, în ziua de 24 septembrie, Biserica ne povestește despre legătura aceasta a păstorilor cu Dumnezeu, mai exact despre o minune care avea să se transforme, peste ani, într-un moment de cinstire și aducere-aminte de cele sfinte. Este vorba despre cinstirea, în această zi, a Icoanei Maicii Domnului „din pomul de mirt” – „Myrtidiotissa”, cea care a fost descoperită de către un păstor într-un copac, pe când își păștea oile.
Tradiția Bisericii ne spune că, în jurul secolului al XIV-lea, în sudul Greciei, într-o zi de 24 septembrie, un păstor își plimba oile pe o pajiște pustie, arsă de soare. Nu era fir de iarbă verde, ci doar arbuști și tufe de mirt (arbust de aproximativ 1-2 metri, cu frunze mereu verzi, care creşte în zona mediteraneană şi este folosit încă din antichitate pentru mirosul său plăcut). Brusc, acesta are o vedenie: în acea sihăstrie nu văzuse niciun om de dimineață și îi apare Ea, Maica lui Dumnezeu, spunându-i să caute cu atenție în acele locuri Icoana sa, adusă acolo cu mult timp în urmă și pierdută de vremuri.
Oierul a căzut la pământ, iar în clipa în care s-a ridicat a văzut clar, printre crengile unui copac de mirt, Icoana Maicii Domnului. Cu lacrimi în ochi, a luat-o și a dus-o acasă, povestind familiei și tuturor cunoscuților despre minunea care i se întâmplase. Trezindu-se din somn a doua zi, a observat că Icoana lipsește din casă și, în fugă, s-a dus direct în locul în care o găsise cu o zi în urmă. Mare i-a fost uimirea: Icoana Maicii Domnului era din nou așezată întocmai între crengile mirtului. Gândindu-se că poate nu a dat Slavă lui Dumnezeu pentru binecuvântarea primită prin această minune, ia Icoana din nou și o duce acasă, însă întâmplarea se repetă și în cea de-a treia zi. Înțelegând păstorul că Icoana nu dorește să fie mutată din acel loc, se hotărăște să înalțe acolo un locaș de închinare din lemn, ajutat fiind de cei apropiați.
Au trecut anii, iar la finalul secolului al XVI-lea, Maica Domnului hotărăște din nou să amintească localnicilor, printr-o minune, de marea binecuvântare pe care o au datorită prezenței Ei în acele locuri. Un nepot de-al păstorului care a găsit Icoana, pe nume Teodor Koumprianos, trăia în satul Kousoumari. Deși era paralizat de multă vreme, nu-și pierduse nădejdea în Dumnezeu și în faptul că Maica Domnului îl va pune din nou pe picioare. An de an, în ziua de 24 septembrie, când strămoșul lui găsise Icoana în pomul de mirt, Teodor îndemna pe cei din familie să meargă la Bisericuța din lemn și să se roage pentru însănătoșirea lui. Într-un an, hotărăște să meargă chiar el acolo, ajutat de prieteni și de apropiați. În timpul privegherii de seară, dinspre mare s-a auzit un zgomot puternic. Înfricoșați, toți cei care îl însoțiseră pe Teodor până la Biserică au fugit care încotro, crezând că este vorba despre un nou atac al piraților, care obișnuiau să vină în acele locuri din când în când, luându-le sătenilor agoniseala de peste an. Cuprinși de panică, l-au uitat pe paralitic acolo, în fața Icoanei, iar acesta a început să se roage și mai puternic. De-odată, din Icoană, Teodor a auzit o voce care i-a spus să se ridice și să-i urmeze pe cei care îl aduseseră. Ca și cum n-ar fi suferit niciodat de vreo afecțiune, aleargă după rudele sale, iar acestea, privind în urmă, au încremenit. Au înțeles, apoi, că zgomotul nu era de la corabia piraților, ci mila Maicii Domnului se revărsase peste Teodor.
Din acea zi, familia Koumprianos a început să prăznuiască cu mare cinste Icoana Maicii Domnului „din pomul de mirt” numită și „Myrtidiotissa”, în semn de mulțumire și adâncă recunoștință pentru însănătoșirea lui Teodor. Apoi, de la an la an, sărbătoarea a devenit din ce în ce mai cunoscută, mai ales că Icoana săvârșise mai multe minuni, printre care se numără vindecarea unei femei, salvarea mai multor oameni de la moarte și oprirea unei grave epidemii de ciumă în zonă.
Astăzi, credincioșii ortodocși de pretutindeni își amintesc de minunea Maicii Domnului din ziua de 24 septembrie și o cinstesc pe ea prin rugăciuni și laude de bucurie. Icoanei Maicii Domnului „Myrtidiotissa” se păstrează și astăzi în Biserica Mănăstirii Myrtides, aflată pe insula grecească Kythera. În fiecare an, la final de septembrie, credincioșii vin aici în pelerinaj, pentru a păstra neîntreruptă tradiția și povestea descoperirii minunate a Icoanei Maicii Domnului „Myrtidiotissa”.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
