Cel ce e luminat şi odihnit o vreme de harul dumnezeiesc, dar după retragerea acestuia cade în tulburări şi cârteşte pentru aceasta şi nu se îmbărbătează să cheme prin rugăciune iarăşi acea mântuitoare întărire, ci se descurajează, asemenea este săracului, care a primit milostenie de la palat, dar e nemulţumit că n-a intrat înăuntru să stea la masă cu împăratul. Fericiţi cei ce nu au văzut şi au crezut, precum fericiţi cei ce la retragerea harului, neaflând mângâiere în ei, ci mai degrabă văzând prelungirea necazurilor şi un întuneric adânc, nu deznădăjduiesc, ci stau întăriţi în credinţă, socotind că vor vedea pe Cel nevăzut şi stăruind cu bărbăţie.
Dar trebuie să se ştie că nu pătimesc nimic străin cei asupriţi şi întristaţi în felurite chipuri, ci rabdă prin multe încercări cele ale Stăpânului lor. Căci L-au auzit grăind în Evanghelii: „Amin zic vouă, că veţi plânge şi vă veţi tângui, voi cei ce sunteţi aproape de Mine, iar lumea se va bucura”. Dar încă puţin şi vă voi cerceta pe voi prin Mângâietorul şi voi alunga întristarea voastră şi vă voi întări pe voi iarăşi prin gândurile vieţii şi odihnei cereşti şi prin lacrimi dulci, de care aţi fost lipsiţi puţine zile, fiind ispitiţi. Şi vă voi da vouă sânul harului Meu, precum mama pruncului care plânge suspinând, şi vă voi întări cu putere de Sus, pe voi ce aţi slăbit în războiul ce-l purtaţi; şi vă voi îndulci pe voi cei ce aţi fost amărâţi, cum zice Ieremia în „Plângeri”, despre Ierusalimul tău cel ascuns. „Ci vă voi vedea pe voi şi se va bucura inima voastră”, pentru cercetarea cea ascunsă „şi necazul vostru în bucurie se va întoarce”, „şi bucuria voastră nimeni nu o va putea lua de la voi”.
Extras din Filocalia 4- Una sută capete de mângâiere către monahii din India care i-au scris lui, Cuviosul Părinte Ioan Carpatiul.
