Ziua de 9 noiembrie este un moment deosebit de important pentru creștinii ortodocși de pretutindeni. După marele praznic al Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, urmează ziua Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul din insula Eghina, unul dintre cei mai mari Sfinți contemporani, cunoscut în întreaga lume pentru darul vindecării pe care de atâtea ori – în mod cunoscut sau nu – l-a oferit tuturor celor care l-au chemat în ajutor. Tămăduitor, grabnic ajutător în vreme de boală, luminător al Ortodoxiei și mărturisitor al lui Hristos sunt doar câteva dintre expresiile care îl descriu cel mai bine nu doar în cântările Bisericii noastre, ci și în multe dintre mărturiile și minunile scrise de-a lungul vremii.
De aceea, am considerat că este potrivit ca, înaintea acestui mare praznic, să aducem în atenția dumneavoastră […] câteva considerații de ordin istoric și etimologic, legate de originea și semnificația numelui „Nectarie”.
Ierarhul calomniat pe nedrept
Mai întâi, se cuvine să facem o scurtă radiografie a vieții acestui prieten al Mântuitorului, pe care fiecare dintre noi l-am chemat în rugăciunile noastre, fără îndoială, măcar o dată, ca să ne fie sprijin în suferință și tămăduitor în neputință. Sfântul Nectarie din Eghina s-a născut în anul 1846 în Selivria Traciei din părinţi fără multe posibilități materiale, dar foarte evlavioşi. La botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se încă din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. În jurul vârstei de 14 ani, Anastasie merge să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfinţilor Părinţi. La 20 de ani, Anastasie pleacă în insula Chios ca să lucreze ca învățător într-o școală, iar tot aici, după zece ani, devine călugăr, cu numele de Lazăr, pe 7 noiembrie 1876, fiind călugărit în cunoscuta mănăstire „Nea Moni”. Îşi desăvârșește studiile la Atena şi obţine, în anul 1885, o diplomă a Facultăţii de Teologie. Patriarhul Sofronie îl ia, apoi, în Alexandria, ca ucenic al său, fiind hirotonit preot şi apoi Mitropolit de Pentapole, o veche eparhie din Libia.
În urma unor calomnii (prezentate pe larg în filmul dedicat Sfântului și proiectat în cinematografele din țara noastră la sfârșitul anului trecut), a fost alungat din Egipt şi a trebuit să se întoarcă în Atena. În anul 1904, la rugămintea mai multor fiice duhovnicești, a construit o frumoasă mănăstire în insula Eghina din apropiere, dându-i hramul „Sfânta Treime”. În acest loc, răbdând boala și durerile până la capăt, după aproape două luni de suferinţă, Sfântul şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, pe 8 noiembrie 1920.
Ce înseamnă numele „Nectarie”?
Numele „Nectarie” (în greacă „Νεκτάριος”, în latină „Nectarius”) este un nume foarte vechi, purtând cu el o semnificație profundă. Din punct de vedere etimologic, termenul provine din grecescul νεκτάρεος (nektareos). La rândul său, acest cuvânt s-a format din particula „nek”, care înseamnă „a muri” sau „a provoca moartea” și „tar”, tradus prin „a traversa”, preluat din rădăcina indo-europeană „tere-” (a traversa), care a născut în limba franceză prefixul „trans”. De altfel, particula „nek” o regăsim în mai multe cuvinte legate de moarte. Dintre acestea, cel mai cunoscut este „necrofag”, cuvânt preluat din franțuzescul „necrophage” și care desemnează ca termen generic, animalele carnivore care se hrănesc cu rămășițele altor animale.
Astfel, revenind, cuvântul „nektareos” poate fi tradus prin „trecere peste moarte” sau „cel care trece dincolo de moarte” – expresii care îl descriu perfect pe Sfântul Nectarie, Ierarhul care a rămas viu în inimile atâtor credincioși și care continuă să facă atâtea minuni chiar și dincolo de trecerea la cele veșnice. Dincolo de conotația religioasă, conform filologilor, faptul că numele este întâlnit cel mai des în Grecia sau Cipru se explică și prin faptul că nectarul a fost considerat un elixir divin în mitologia greacă. În lumea antică se credea că, în cadrul meselor și festinurilor organizate de către acești zei olimpieni, ambrozia era hrana care îi făcea nemuritori, iar nectarul, băutura miraculoasă despre care se spunea că face nemuritor pe cel care o gustă. Așa se explică și faptul că, din perspectivă botanică, până în zilele noastre, nectarul denumește acel suc dulce secretat de glandele nectarifere ale plantelor și care, colectat de albine, este transformat în miere.
Conform documentelor, numele de „Nectarie” a început să fie folosit de creștini în jurul anului 300 înainte de Hristos, fiind întâlnit mai ales în rândul clericilor (preoți și călugări). Cea mai mare popularitate a dobândit-o, însă, în secolul al XX-lea, odată cu canoninarea Sfântului Ierarh Nectarie.
Numelui Sfântului Ierarh Nectarie i-a fost alăturat și supranumele de „Taumaturgul”, Sfântul ierarh fiind cunoscut pentru vindecările miraculoase, îndeosebi de cancer. Termenul de „taumaturg” provine din grecescul θαῦμα (thaûma), care înseamnă „minune” și ἔργον (érgon), care înseamnă „muncă” sau „lucrare”. Taumaturgia este, așadar, abilitatea sau puterea cuiva de a face minuni.
Așadar, mai cu seamă în această zi de mare sărbătoare, dar și-n toate celelalte zile, să aducem prinos de cinstire Sfântului Nectarie, pentru ca el să ne binecuvânteze și să ne ocrotească neîncetat, păzindu-ne de boli și de încercări.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
