Necurăţia sufletului

Şi cea mai mare necurăţie a trupului este o nimica toată faţă de necurăţia sufletului pângărit. Puţină apă şi săpun, şi toată murdăria trupului se spală: şi noroiul, şi duhoarea, şi păduchii, şi urâciunea. Dar murdăria sufletului nu se poate spăla în niciun chip, până sufletul nu se înnoieşte.

Pardoseala murdară se spală, fără a fi nevoie să o înlocuieşti întotdeauna cu alta nouă ca să fie curată. Dar aerul necurat din cameră de nimic nu poate fi spălat, de nimic curăţit; trebuie scos din cameră şi înlocuit cu aer proaspăt. Tot aşa este şi cu sufletul. Sufletul întinat trebuie să se înnoiască, să renască, ca să ajungă curat.

Când camera are fereastră, este uşor să dai aerul necurat afară şi să aduci în loc aer proaspăt. Însă cum se va împrospăta aerul în camerele lipsite de ferestre şi de uşi?

Sufletul care are fereastra îndreptată spre Dumnezeu, uşor se va împrospăta, curăţi, înnoi, renaşte. Însă cum se va curăţi sufletul întinat al celui ce nu are nicio deschizătură îndreptată spre Dumnezeu, izvorul împrospătării şi al întineririi sufletului?

Extras din Gânduri despre bine și rău – Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Predania.

 

Previous Post

Ia seama la ceea ce te face să cazi

Next Post

Tipic, tipic, şi la inimă nimic

Related Posts
Total
0
Share