Într-o școală, la ora de religie, profesorul le vorbea elevilor despre nemurirea sufletului. Văzând chipurile nedumerite ale micuților, domnul profesor scoase un ceas mare de masă și îl arătă tuturor:
– Vedeți cum merge acest ceas? Ca și un om care trăiește, tot astfel ceasul ticăie și rotițele lui se învârt.
După aceea, a pus ceasul pe catedră, i-a demontat cu grijă carcasa de metal și a scos mecanismul plin de rotițe mici, ce continuau să se învârtă.
– Vedeți, chiar dacă am scos motorașul din carcasă, el continuă să meargă. Tot așa și sufletul, când părăsește trupul, după moarte, continuă să trăiască. Sufletul este nemuritor și, de aceea, trebuie să ne îngrijim nu doar de trupul nostru, ci și de suflet. Așa cum aveți grijă să nu vă murdăriți hainele sau să nu vă răniți lovindu-vă, tot așa trebuie să fiți mereu atenți ca nici sufletul vostru să nu se „murdărească” de păcate sau să fie doborât de ispite și neputință. Sufletul trebuie să fie mereu curat, fără răutate și fără păcat, fiindcă doar așa el poate primi lumina binecuvântată a dragostei dumnezeiești. Doar așa sufletele noastre pot iubi și pot fi iubite.
„Sufletul trăiește veșnic și nu poate muri, căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, iar la Judecata de Apoi, sufletul iarăși se va uni cu trupul.“ (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Extras din Cele mai frumoase pilde şi povestiri creştin-ortodoxe – Leon Magdan, editura Aramis – Patriarhia Română, 1998.
