Deseori avva Macarie era îngândurat şi abătut. Se ruga la Dumnezeu pentru toţi oamenii, totuşi sufletul lui era neliniştit.
Odată un creştin l-a întrebat:
– Avva Macarie, de ce eşti mereu îngândurat şi neliniştit? Aş vrea să te pot ajuta.
Avva Macarie i-a spus:
– Mă gândesc mereu la noi, oamenii, la necazurile şi întristările vieţii. Noi cerem cu ochii în lacrimi ajutorul lui Dumnezeu într-o situaţie dificilă a vieţii, iar după ce am trecut cu bine de aceasta, nu mai spunem nici ”Mulţumesc, Doamne!”, nu facem o rugăciune sau o sfântă cruce.
