- Pricina neștiinței
Pricina neștiinței este cugetarea smerită și pământească a omului, viața dobitocească, cum spune Sfântul Vasilie cel Mare. Și astfel, mintea nu poate percepe realitățile și stările dumnezeiești. Așadar, neștiința este rodul păcatului, al căderii omului și al înrobirii lui de către propria voie, în general, al depărtării lui de Dumnezeu. Cel care a căzut din dumnezeiasca dragoste, înlăuntrul său are drept stăpânitor legea cărnii. Iar această stare nu-i îngăduie să păzească vreo poruncă a lui Dumnezeu. Și fiindcă, în loc de virtuți a preferat viața iubitoare de plăceri, în cele din urmă, în loc de cunoașterea lui Dumnezeu atrage asupra sa necunoașterea lui Dumnezeu, așa cum accentuează Sfântul Maxim. Nepăsarea noastră în a cunoaște darurile lui Dumnezeu, ne-a adus la lenevie, iar aceasta ne-a predat uitării, din pricina căreia a stăpânit asupra noastră neștiința (Sfântul Marcu).
- Consecințe
Neștiința desparte sufletul de unirea lui cu Dumnezeu; îl face pe om cu totul irațional și nesimțitor. Cel care cade în neștiință, nu cunoaște judecățile lui Dumnezeu. Se ceartă cu cei care-l mustră, iar pe cei care-l iartă îi consideră proști. Când devine bogat, se poartă cu trufie, iar când sărăcește se fățărnicește. Când trăiește bine, cade în diferite fapte destrăbălate și rușinoase, iar când trăiește rău, își plânge soarta.
Așadar, dacă cineva nu dobândește, cu ajutorul Harului lui Dumnezeu, cunoașterea adevărului și frica lui Dumnezeu, este rănit grav nu numai de patimile sale, ci și de toate cele întristătoare ce i se întâmplă.
Acestea sunt unele din consecințele neștiinței în lumea sufletească a omului.
Sfântul Maxim ne spune că neștiința naște iubirea de sine și tirania. Neștiința este pricina iubirii de slavă deșartă și a iubirii de argint.
Sfântul Teodor al Edessei spune: Prin urmare trebuie să te îngrijești de primul bun, adică să dobândești o părere corectă despre ființe și apoi să dai aripi voinței, ca să zbori spre primul bun, să disprețuiești toate cele prezente și să te înștiințezi de marea lor deșertăciune.
- Neștiința și înșelarea
Neștiința este responsabilă și pentru înșelare și erezie. Neștiința naște trufia, iar aceasta înșelarea. Putem spune că neștiința este echivalentă cu înșelarea. Înșelătorul lumii, diavolul, exploatează neștiința oamenilor, fiind cel care introduce și conlucrează nu numai la crearea neștiinței, ci și a înșelării de orice formă, în cazul în care acest lucru se întâmplă în domeniul vieții duhovnicești.
Marele potrivnic al adevărului care îi trage pe oameni în pierzare este înșelarea. Din pricina ei a stăpânit în sufletele celor trândavi întunecata neștiință și i-a înstrăinat de Dumnezeu. Unii ca aceștia nu-L recunosc pe Hristos ca Dumnezeu, Cel Care de-a doua oară ne-a născut și ne-a luminat, sau cred în El și-L recunosc numai în cuvinte, iar nu în fapte. Ei cred că numai la cei de demult S-a arătat Dumnezeu, nu și nouă; că mărturiile Scripturilor despre Dumnezeu nu-i privesc pe ei, ci pe alții sau pe cei care le-au scris. Și astfel hulesc învățătura despre Dumnezeu, de vreme ce se leapădă de evlavia cea adevărată și întru cunoștință. Scripturile le înțeleg numai trupește, ca să nu spun iudaicește, și neagă posibilitatea învierii omului prin suflet, preferând să sălășluiască în mormântul necunoașterii.
Așadar, în înșelare există aceste trei patimi: necredința, viclenia și lenevia. Acestea se nasc și se susțin una pe alta. Adică necredința este dascălul vicleniei, viclenia este însoțitoarea leneviei, a cărei simbol este trândăvia. Și invers, lenevia naște viclenie, așa cum a spus Domnul: „Rob viclean și leneș”. Viclenia este maica necredinței, pentru că fiecare om viclean este necredincios, iar cel care nu crede, nu are frica lui Dumnezeu. Iar din necredință se naște lenevia, maica disprețuirii, din pricina căreia se pierde tot binele și se săvârșește orice rău.
- Vindecarea
Neștiința s-o războiești cu cunoașterea luminată, prin care sufletul se redeșteaptă și alungă din el întunericul neștiinței.
Sfântul Grigorie Palama, urmând tradiția ortodoxă curată, consideră absolut necesară prezența starețului, a duhovnicului, care poate povățui pe calea cea sigură a mântuirii. Dacă cineva vrea să se slobozească de neștiință, să nu creadă în gândul său, ci să-l întrebe pe stareț.
Slobozirea de neștiință este un dar al lui Dumnezeu. El se dă celor ce se nevoiesc și se străduiesc. Dumnezeu văzând strădania pe care o depune omul, îi ridică norul care-i acoperă mintea și nu poate vedea curat, adică îi ridică neștiința și-i dăruiește cunoașterea de sine, cunoașterea tainelor și a adevărului Său.
