– Gheronda, văd că odată cu trecerea anilor mi se împuţinează puterile și nu mai pot face multe metanii.
– Este firesc ca, odată cu înaintarea în vârstă, puterile trupești să se micșoreze încet-încet. Continuă-ţi nevoinţa cu mărinimie și, când nu vei mai putea face metanii, să le înlocuiești cu închinăciuni sau cu „Doamne Iisuse”. Nu trebuie să faci toate metaniile odată. Fă la început un șirag de o sută de „Doamne Iisuse” și apoi fă cinci metanii. Modul acesta de a le alterna este odihnitor, dar și folositor. Dacă vei spune cuiva să facă cincizeci de metanii, îţi va răspunde: „Aa, cum să fac atât de multe metanii?”. Însă dacă le faci puţin câte puţin, este mult mai ușor.
– Gheronda, zilele acestea m-au durut tare oasele și mijlocul.
– Dacă vei face câteva metanii, te vor ajuta.
– Și atunci când mă doare ceva, Gheronda?
– Singură vei afla ce te ajută, încercând câte puţin. Eu, atunci când am probleme cu mijlocul, nu rânduiesc câte metanii să fac, ci fac până ce se aprinde… lumina roșie. Atunci mă opresc, dar peste puţin timp mă apuc din nou de metanii, până se aprinde iarăși lumina roșie. Îmi aduc aminte că Părintele Tihon[1], când îmbătrânise și nu se mai putea ridica atunci când se pleca să facă metanii, lega o funie groasă de tavan și se trăgea cu ea ca să se ridice. În felul acesta a continuat să facă metanii și să se închine lui Dumnezeu cu evlavie aproape până în ultimele zile ale vieţii sale. ”Nevoitorul, spune Sfântul Isaac, uneltește chipuri (de nevoinţă)”[2].
[1] Vezi Părinţi Aghioriţi, Editura Evanghelismos, București, 2004, p. 21.
[2] Cf. Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte Ascetice, Cuvântul 29, p. 156.
Extras din Despre rugăciune– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
