Preot Ioan Istrati
Noaptea asta Hristos stă singur în temniță, rugându-Se pentru cei care Îl vor omorî. Iubirea infinită se roagă pentru oamenii iadului. Vorbește cu Tatăl. După ce a fost batjocorit, târât de la Ana la Caiafa, de la Irod la Pilat, Dumnezeul iubirii zace cu picioarele în butuci. Plânge pentru Petru care s-a blestemat că nu-L cunoaște. Îl așteaptă pe Iuda să se întoarcă din întuneric. Tremură de dorul Mamei Lui preacurate.
Dumnezeu nu poate suporta păcatul, boala și moartea. El iartă, vindecă și înviază.
În miliardele de gânduri ale Logosului, simte fiecare suflet, fiecare om, care a murit, moare sau va muri, prin ochii Lui trec toate lacrimile din univers. Cuvântul plânge. Așteaptă cu dor Crucea care Îl va sfărâma și care va trage din prăpastia pierzării pe om. Iubirea infinită plânge pentru oamenii iadului, vestind zdrobirea iadului și a morții. Sudoarea și Sângele Lui adapă cu viață universul.
Am simțit și eu o picătură din greutatea Crucii, cărând o Cruce mică, în micimea mea, până în mijlocul Bisericii. Am căzut și eu sub greutatea ei, oblojind căderea mea în păcat.
Și mi-am dat seama că prin Cruce și prin lacrimi învățăm să nu mai murim niciodată.
