Prot. Gheorghios Metallinos
Epoca noastră este pecetluită determinant de o nouă conjunctură istorică, Noua Ordine Mondială a lucrurilor, și prin apariția pe scena lumii a unei noi monarhii absolute, Pax Americana, care transportă lumea, retrospectiv, la unitatea Pax Romana și la tot ceea ce poate însemna ea pentru om și lume.
Omenirea a fost integrată într-un sistem mondial de politică și principii, care controlează și modelează universal – prin educația uniformizată și mass media dirijată – pe om și societatea, transformându-i în om planetar și societate planetar-holistă. Internetul, mai ales, unește lumea noastră, și argumentăm aceasta, datorită faptului că el conține termenul globalizare. Și atunci este justificat să invocăm cuvântul dătător de nădejde al lui Hristos, Care spune: „Și va fi o turmă și un păstor”[1]. Însă întrebarea este: Sub care păstor?
Noua Ordine este legată, prin mijlocirea ocultismului, de Noua Eră (New Age), perioada istorică a Vărsătorului, care a urmat, cum spun ei, erei „Peștelui”, adică a lui Iisus Hristos și a perioadei istorice, care este pecetluită de chipul Său. Și se cuvine să-mi cer iertare că invoc și optica ocultismului, însă sunt îndreptățit s-o fac, de vreme ce cei mai mulți conducători politici sunt conduși de astrologi.
În punctul acesta îngăduiți-mi să fac un paralelism istoric.
La 11 Mai 330 d. Hr. a apărut o nouă dimensiune istorică, împărăția Noii Rome, care se ipostazia cu tripticul: statul roman încreștinat, civilizația/cultura greacă și ortodoxia creștină, sufletul și puterea dătătoare de viață a acestei noi construcții mondiale.
Noua Eră contemporană, ca împărăție universală, răstoarnă și înlocuiește tripticul vechi cu unul nou al său: stăpânirea politică universală a SUA, civilizația universală, cu impunerea și dominația civilizației franco-apusene, și religia universală, ca pan-religie, pentru modelarea conștiinței holistice pe fundamentul panteist: Toți una-toți Dumnezeu. Prin mulțimea de nume a (așteptatului?) Mesia al Vărsătorului se încalcă unicitatea și exclusivitatea Dumnezeu-Cuvântului întrupat în posibilitatea mântuirii ca îndumnezeire (Cf. Fapte 4, 12: „Întru nimeni altul nu este mântuirea”), deoarece SINGURUL Mântuitor este Hristos. Ideologia Noii Ere constituie în felul acesta o provocare esențială pentru Ortodoxie.
Profesorul Hristodulos Ghialluridis, specialist în dreptul internațional, iar nu teolog, descrie această nouă realitate drept „stăpânirea unui sistem internațional anarhic, cu caracteristicele de bază instabilitatea, nesiguranța, războiul tuturor împotriva tuturor, dar și incapacitatea Organizației internaționale de a preîntâmpina conflicte și războaie, cu atât mai mult să impună ordinea” (în volumul ORTODOXIE ȘI ELENISM, Sfântul Munte Athos 1996, p. 248). Potrivit aceluiași, „omenirea deja trăiește tragedia mutării înspre un viitor extrem de nesigur”. Această tragedie se dezvăluie astăzi prin impunerea de către cei puternici ai pământului a colapsului economic global.
Europa post-carolingiană a pierdut orice legătură cu Creștinismul.
- În cadrul modelării Noii Ere se înrolează și Unificarea sau Integrarea Europeană, adică Uniunea Europeană. Superficialele – și mai ales aparentele – conflicte (de pildă între SUA și UE) nu înseamnă și diferențieri esențiale, ci ele exprimă contradicții de interese și de rol istoric.
Trebuie să recunosc că, ca și grec ortodox, plămădit cu universalitatea ortodoxă ecumenică, vedeam ca o realizare superbă și nevoie imperativă unitatea europeană, însă ca o Europă a popoarelor și a civilizațiilor lor. Dar documentele și actele Uniunii Europene au descoperit că scopul lor îndepărtat este conștiința culturală, istorică și de stat unitară pentru crearea, în cele din urmă, prin educație, a omului european unic.
Este deja limpede, și datorită și inactivității rezistențelor noastre interioare, „pritocirea” fără întoarcere din țările care constituie „Direcția” Europeană, cu la fel de vădită absorbire (=subjugare) progresivă a țărilor mai mici de către Europa post-carolingiană, care în cele din urmă a pierdut orice legătură, nu numai cu Ortodoxia, ci și cu Creștinismul.
Convergența politică a Franței cu Germania și consecințele ei în relațiile politice și economice ale naționalităților europene, arată întoarcerea la unitatea imperiului lui Carol cel Mare a frontului franc din fața (și împotriva) Răsăritului ortodox, care, potrivit mărturiei experților în tradițiile culturale, cum ar fi Toynbee sau Huntington, întruchipează tradiția culturală cu totul nepotrivită cu cea a Europei post-carolingiene.
Huntington a susținut în excepționala sa carte „The clash of civilizations” drept inevitabilă ciocnirea civilizațiilor, punând în poziție de luptă cultura franco-teutonică (teuton=german) cu islamul și cu Ortodoxia. Cultura noastră ortodoxă se află la antipodul tradiției culturale europene. Integrarea noastră în UE este o problemă mai ales ce ține de cultură și spiritualitate și după aceea politico-economică.
În post modernitatea europeană, continuitatea noastră națională este posibilă prin regenerarea conștiinței noastre colective și prin schimbarea identității noastre naționale, care a fost modelată în lumina Credinței noastre ortodoxe. Civilizația apuseană produce, încă de veacuri, un alt tip de om și de societate, prin exilarea transcendentului din realitatea lumii spirituale și dând prioritate individului-piesă a mașinii de stat.
Cuviosul sârb Iustin (Popovici) a spus că izbânda Europei este omul „robot”, pentru că Europa, pierzând pe Dumnezeu, l-a pierdut și pe om.
Civilizația ortodoxă continuă – chiar și astăzi – teocentrismul patristic, insistând asupra libertății și jertfirii de sine a persoanei.
Statul unic mondial
- Prin integrarea noastră în Uniunea Europeană și prin mergerea noastră împreună cu Noua Ordine a lucrurilor – contextul mai larg al existenței noastre colective – trăim cel mai mare și mai important decât toate reorientările noastre istorice, de vreme ce nu este vorba despre o alianță de tip vechi (ortodoxul alege totdeauna el însuși alianțele și rămâne credincios lor). Așadar, nu este ceva exterior și temporar, ci ceva lăuntric și foarte esențial, care ne denaturează întreaga noastră viață și ne face să trăim într-un spațiu, dacă vreți, într-o altă realitate istorică, cu prelungiri de o uriașă însemnătate pentru identitatea noastră și, în continuare, pentru poziția noastră în istorie.
Potrivit pururea-pomenitului Mano Hatzidakis, „am intrat de bună voie într-o nouă stăpânire turcească”. „Națiunile” epocii noastre intră într-un Stat unic mondial, integrate – de nevoie – într-o formă politică mondială, prin impunere la toate nivelurile și în toate domeniile Supraputerii.
Această „schimbare” construită este exprimată, într-adevăr într-o manieră de capodoperă și profetic totodată, în cunoscuta carte a lui George Orwell, „1984” sau în cutremurătorul articol al lui Ben Gourion, din revista americană „Look” (16.1.1962), unde se dezvoltă prevederile „profetice” despre lumea sfârșitului secolului XX: „Imaginea lumii în 1987, așa cum mi-o închipuiesc eu. Războiul rece va aparține trecutului. Constrângerea interioară (…) va conduce la o democratizare treptată în Uniunea Sovietică (…). Europa apuseană și răsăriteană vor deveni o Federație de state autonome cu sistem socialist (…). Cu excepția Uniunii Sovietice, o țară federală, toate celelalte continente se vor uni într-o alianță mondială, la dispoziția căreia se va afla o putere polițienească mondială”.
Când am văzut căștile albastre ale ONU, atunci am înțeles care este această poliție. Nu mai există armată, ci există a poliție mondială, care să impună ordinea acolo unde este amenințată sau se încearcă să se amenințe Noua Ordine mondială impusă.
„Profeția” însă are și continuare:
„Toate armatele vor fi desființate și nu se vor mai face războaie. La Ierusalim Națiunile Unite vor construi altarul Profeților pentru a sluji tuturor continentelor unite într-o federație. Acolo la Ierusalim va fi sediul înaltei autorități a omenirii, care va rezolva toate diferențele dintre federațiile-continente unite, așa cum a prorocit Isaia”.
Acțiunile „Noii Ere” vor fi pe trei planuri
- Noua Eră acționează pe trei planuri: politic, care înseamnă impunerea unei Supraputeri cu rol autocratic mondial; cultural, prin predominarea unei rafinate și reînnoite culturi apusene (franco-germane), iar al treilea plan este cel religios. Rugăciunile inter-religioase (adică sub conducerea Papei – în presa occidentală este caracterizat „planetarul nr.2” – și prin participarea conducătorilor ortodocși) arată că s-a pus deja în funcțiune mecanismul corespunzător pentru impunerea religiei mondiale, desigur cu sens panteist. Aceasta arată promovarea naturii ca „Ecologie” în relații inter-creștine. Dar acestea, în mod firesc, pretind anularea Creștinismului și mai ales în autenticitatea lui patristică (Ortodoxia).
În cadrul scopurilor Noii Ere și a globalizării s-au încadrat și Dialogurile inter-creștine și inter-religioase. Slujesc și ele oportunităților politice, potrivit intereselor Noii Ere, iar nu adevărului în Hristos, unității în adevăr. Mult promovata unire devine mijloc, ea nu este scopul. Pentru că de ar fi fost acest scop al nostru în Hristos, ar fi trebuit să se miște în cadrul Tradiției apostolice și patristice.
Dar cu așa-numita „teologie post-patristică”, cu „teologia baptismală”, cu „teoria ramurilor”, invențiile Apusului creștin descreștinat făcute pentru înlesnirea scopurilor Puterii mondiale, care le-a subjugat pe toate, Dialogurile atrag conducerea ortodoxă slăbită la concesii împotriva Ortodoxiei apostolice și patristice.
În locul ei a fost pusă falsa noastră ortodoxie cu lipsuri, care vindecă oportunități efemere de interes, dar care trădează, pe lângă altele, și naivitatea și insuficiența noastră teologică. Iar un exemplu specific este așteptarea folosului politic și național din punerea nădejdilor noastre în Papa. Dar uităm că papa este rege și conducător de stat, identificat cu stăpânirile statale ale Noii Ere, într-o permanentă alianță și colaborare cu ele, și că dincolo de ademenitoarele promisiuni, făcute să ne „arunce praf în ochi” și să ne înșele, nu ne pot oferi nimic din cele ce căutăm.
Așadar insistența de a scăpa la Vatican și la Papa, cerând protecție și ajutor, este deșartă și trădează, cel puțin, naivitatea noastră, dacă nu, poate, și înrolarea noastră în slujirea intereselor străine și anti-ortodoxe.
- Noua Eră și dublul ecumenism (I)
- Noua Eră și dublul ecumenism (II)
[1] Ioan 10, 18.
