Nu arătaţi postirea voastră înaintea oamenilor

Un frate oarecare l-a întrebat pe un bătrân mare şi iscusit foarte întru ştiinţa învăţăturilor şi înţelegerea Sfintelor Scripturi, zicând:

– Părinte, ce voi face când mi se va întâmpla să merg undeva, afară la ţară, sau la vreo mănăstire şi acolo îmi vor pune mie masă, sau mă vor pofti să şed la masă, să mănânc bucate cu dânşii? Iar bucatele ce mi le vor pune pe masă, vor fi toate de care eu postesc şi nu le mănânc? Deci, părinte, oare bine va fi să-i poftesc, de vor avea ca să-mi pună mie alte bucate de care mănânc eu, sau mai bine va fi să mă scol şi să ies de la masa lor, ca să nu-mi smintesc şi să-mi stric obiceiul postirii?

Răspuns-a lui bătrânul, zicând:

– Fiule, la aceasta avem noi poruncă şi învăţătură din gura însăşi a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a Purtătorului de grijă pentru tot binele, folosul şi mântuirea noastră, zicând: «Nicidecum să nu vă arătaţi oamenilor postind, ci oriunde veţi merge şi vă vor pune vouă masă, cele ce se vor pune vouă dinainte, mâncaţi de nimic îndoindu-vă, şi nu arătaţi postirea voastră înaintea oamenilor» [Lc 10, 8].

Deci, fiule, cine sunt eu ca să te învăţ şi să te sfătuiesc pe tine alt sfat şi altă învăţătură mai bună şi mai de folos ţie, decât Domnul Hristos? Ci mai vârtos şi eu, după cuvântul Domnului, aşa îţi zic şi te sfătuiesc: Oriunde vei merge şi îţi vor pune ţie masă, mănâncă cele ce ţi se vor pune înainte întru slava lui Dumnezeu, de nimic îndoindu-te. Iar dacă te vei întoarce şi vei merge la chilia ta, atunci îţi păzeşte obiceiul postirii tale, în taină! De nu vei vrea să faci aşa, atunci nu ţi se cade nicidecum să ieşi, ca să mergi undeva afară din chilia ta.

Extras din Patericul egiptean.

Previous Post

Despărțirea

Next Post

Cum împarți viața de familie și bucuria credinței, când partenerul nu acceptă rânduielile postului?

Related Posts
Total
0
Share