Nu te iubesc oamenii, iubeşte-i tu pe ei; faptul că ei nu te iubesc nu depinde de tine, dar să-i iubeşti tu pe ei ţine de voinţa ta şi este datoria ta, căci Domnul a poruncit: să-i iubim nu pe cei ce ne iubesc pe noi, ci pe vrăjmaşi (cf. Matei 5, 44), iar dacă în noi nu există acest lucru, cu atât mai mult trebuie să ne smerim şi să alungăm mândria şi să ne rugăm pentru aceasta Domnului.
O persoană a spus: „Nu înţeleg, batiuşka, cum de nu numai că nu vă mâniaţi pe cei care vă vorbesc de rău, dar mai şi continuaţi să-i iubiţi”. Stareţul a zâmbit mult şi a spus: „Tu ai un băieţel, te superi pe el dacă face şi vorbeşte ce nu trebuie? Nu te străduieşti, dimpotrivă, să acoperi cumva defectele lui?”
Îmi scrii că nu ai pace cu N.; mi se pare că poţi învăţa acest alfabet, că această stare a ta nu este pricinuită de acea persoană, ci este dovada inimii tale nedrepte. Noi suntem ucenicii lui Hristos, iar El porunceşte să-i iubim pe vrăjmaşi. Unde este, aşadar, această dragoste? Cum cunoaştem dacă o avem? Desigur, atunci când suntem ocărâţi şi ponegriţi; şi Dumnezeu le îngăduie celorlalţi să facă acest lucru spre încercarea noastră. Iar când nu numai că nu răbdăm, dar nici nu avem dragoste, atunci trebuie să ne căim pentru acest lucru şi să ne mustrăm pe noi înşine, căci altfel necazurile trimise spre învăţătura noastră nu numai că nu ne aduc folos, dar ne mai şi vatămă; primim arma spre lovirea vrăjmaşului, dar în locul acestuia ne rănim pe noi cu ea.
Nu căuta în ceilalţi dragoste faţă de tine, ci caută în tine dragoste nu numai faţă de aproapele, dar şi faţă de vrăjmaşi.
Extras din ”Ne vorbesc stareții de la Optina”, Ed. Egumenița
Sursa: ganduridinierusalim.com
