Întristarea este de ajuns ca să dezmembreze puterile omului. Nu se oprește decât când te-a țintuit și te-a făcut neputincios pentru totdeauna. Cel mai deștept vicleșug pe care-l folosește este cuvântul Domnului, „Fericiți cei ce plâng” (Matei 5, 4). „Nu! nu te înșela, astea sunt satanice, nu sunt ale lui Dumnezeu”, ne spune Avva Isaia.
„Căci întristarea după Dumnezeu este bucuria de a te vedea pe tine în voia lui Dumnezeu. Ea este supărarea vrăjmașului. Căci cel ce-ți spune: „Unde ai să fugi, căci tu nu ai pocăință?”, e vrăjmașul. Și o spune aceasta omului, ca să facă să lepede înfrânarea.” (Avva Isaia Pustnicul)
Când vezi că satana sau patima îți pun întrebări încuietoare, deznădăjduitoare: „Unde mai mergi acum? Ești în mâinile mele. De atâția ani ești monah și ce-ai făcut în viață? Ai credință să spui muntelui: aruncă-te în mare? Unde ți-e credința? Vezi ce spune Sfântul cutare? Trebuie să ai această sau acea virtute, iar tu n-ai făcut nimic. Adică te pocăiești în zadar.” Tu atunci te întristezi… Toate provin din ura diavolului, care vrea să te facă să-ți părăsești înfrânarea și lupta.
Căci întristarea după Dumnezeu este bucuria de a te vedea pe tine în voia lui Dumnezeu. Să presupunem că am păcătuit ca și Cuvioasa Maria Egipteanca, că am trăit patruzeci și șapte de ani în stricăciune și acum zic: „Am păcătuit, Doamne, mă voi ridica!” Cum să înțeleg, dacă am întristare? Dacă mai continui să mă gândesc la păcatul meu, gândul meu este demonic. Dacă mă gândesc la pocăință, adică vreau voia lui Dumnezeu, îndată am bucuria pregustării voii lui Dumnezeu, îndată mă văd între Sfinți.
Nu amesteca, așadar, întristarea satanică și demonică cu cea după Dumnezeu. Întristarea după Dumnezeu este bucurie, pentru că mai dinainte te vezi în fața lui Dumnezeu, pentru care îți trăiește inima și, prin urmare, în tine împărățește Domnul Iisus Hristos.
Extras din Tâlcuiri la Avva Isaia – Cuvinte ascetice – Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Editura Sfântul Nectarie via http://www.urcusspreinviere.ro.
