Mi-a spus odată Părintele:
– Singurul tău rău e că eşti din cale-afară de sensibil şi nu accepţi să fii jignit. Că eşti sensibil nu e vina ta, fiindcă îl moşteneşti pe tatăl tău, părintele Ioan. Dar nu e deloc bine să fii prea sensibil. Fiindcă alţii pot profita de această sensibilitate, şi încă într-un mod foarte urât. Pentru cel care o are, sensibilitatea prea mare e o adevărată pacoste şi cauza tuturor bolilor. De aceea, încearcă, pe cât poţi, să scapi de ea sau măcar s-o mai micşorezi un pic. Altfel, îţi faci rău singur, ţie şi familiei tale – pe care n-are niciun rost să o chinui aşa.
În ce priveşte jignirea din partea altora, normal că nimeni nu o acceptă cu plăcere, cu atât mai puţin tu, care eşti mândru şi ai pretenţia să nu fii jignit, pentru că nici tu nu jigneşti pe nimeni. Dar astăzi, vrem, nu vrem, toţi suntem victime ale jignirilor altora. Când spun „jignire”, am în vedere înjosirea morală, vătămarea morală de către alţii a prestigiului nostru neîndoielnic. Şi cum să-i ţii pe unii ca aceştia în frâu? Cu siguranţă că nu se poate. Corect şi drept ar fi ca noi să nu jignim pe nimeni şi nimeni să nu ne jignească pe noi. Greu lucru… Totuşi, nu e chiar imposibil!
Spre aceasta năzuieşte astăzi Biserica lui Hristos. Uneori, Domnul îngăduie să ni se încerce răbdarea şi credinţa. De ce? Pentru că, în teorie, cu toţii suntem de acord, toţi suntem de nota zece; în schimb, când e vorba să mai punem şi în practică, atunci ne cam împotmolim… Ai să mă întrebi acum: „Dar tu, Bunicuţule, tu pui în practică aceste lucruri?”. Eu, copilul meu, de o viaţă mă lupt să fac voia lui Dumnezeu şi încă nu ştiu dacă am izbutit. El o ştie. Doar mila Lui ne poate mântui.
Acum, după câte s-au întâmplat, încă mai crezi că nu te iubesc?
Extras din Antologie de sfaturi şi îndrumări – Părintele Porfirie, Editura Bunavestire.
