Preot Alexandru Lungu
Mă bazez pe lucrurile pe care le văd în jurul meu zi de zi. Dacă închideți buletinele de știri și trăiți câteva zile fără ispita telefonului și a televizorului, o să vă schimbați percepția față de viață. Ia citiți în fiecare dimineață și seara câte un Acatist către Preamilostivul Dumnezeu și din când în când adăugați un Paraclis al Maicii Domnului. Spuneți-mi cum vă simțiți la sfârșitul unei zile în care ați fugit de ispita de a judeca pe aproapele? Oare câtă pace ați avea după ce ați dat cel puțin un pahar de apă celui însetat sau ați așezat o pâine în desaga vreunui Lazăr flămând? Dar atunci când seara vă așezați lângă copii și le povestiți câteva minute despre frumusețea lumii și măiestria unui Creator care ne-a oferit o lume perfectă.
Noi am pervertit lumea și am adus-o în starea de astăzi. Datorită nouă există foame și boli incurabile. Oare câte guri ar mai rămâne flămânde, dacă mereu am pune deoparte o porție în plus pentru săracul de la marginea orașului? Oare dacă le-am povesti mai des copiilor noștri despre iertare și prietenie, câte nenorociri am reușit să prevenim din viitoarea lor adolescență? Dacă noi cei mari și maturi ne-am spune oful atunci când simțim față de colegul, vecinul, aproapele nostru vreo nemulțumire și am căuta rezolvarea amiabilă în vreo situație neplăcută, câte săli de judecată ar mai avea program de lucru?
Dacă am înceta să batjocorim profesiile celorlalți și în schimb am da tot ce este mai bun în pătrățica noastră, oare câte lucruri ar rămâne nerezolvate până la finalul unei zile?
Ca să schimbăm un singur om este nevoie uneori de o viață întreagă și nici atunci nu știm dacă toată frământarea noastră a dat cu adevărat roade. Dar dacă, în schimb, am oferi toată energia să ne schimbăm pe noi, cei din oglindă, eul nostru, idolul pe care îl vedem fără de păcat, oare cât Rai ar încăpea în jurul nostru?
Lumea de mâine este în mâna noastră și a copiilor noștri. Dacă vom privi mai mult în curtea noastră, sunt șanse reale să ne recuperăm păcatele tinereților și să clădim un mâine mai bun pentru cei care vor urma.