Nu le rabzi pe toate pentru dragostea Mea?

Nimic altceva nu va putea ajuta și potoli atât de mult mânia și toate patimile, precum dragostea pentru Dumnezeu și pentru toți semenii. Cu dragostea biruiești mai lesne decât cu toate celelalte nevoințe. Și când te nevoiești nu simți durere, atunci când mintea este stăpânită de dragoste. De aceea dragostea nu cade pentru că îndrepți totdeauna cârma sufletului spre ea. Și orice s-ar întâmpla, să strigi: „Pentru dragostea Ta, Iisuse al meu, preadulcea mea Dragoste, rabd ocările, învinuirile, nedreptățile, ostenelile și toate întristările, tot ceea ce trebuie să mi se întâmple”. Și acestea cugetându-le, greutatea durerii se ușurează și amărăciunea demonului încetează. Și crede ceea ce-ți voi spune.

Odată, din pricina repetatelor și înfricoșătoarelor ispite, am fost stăpânit de mâhnire și descurajare și mă socoteam nedreptățit de Dumnezeu. Că m-a predat atât de multor ispite, fără să le oprească puțin, ca să iau un scurt răgaz. Fiind în această amărăciune, am auzit înăuntrul meu un glas foarte dulce și foarte limpede, spunându-mi cu o nespusă afecțiune: „Nu le rabzi pe toate pentru dragostea Mea?”. Și odată cu glasul am început să vărs atât de multe lacrimi, încât îndată m-am căit pentru deznădejdea de care fusesem stăpânit. Nu voi uita niciodată acel glas atât de dulce, care îndată a alungat ispita și toate deznădejdea.

– Nu le rabzi pe toate acestea pentru dragostea Mea?

– O, Dragoste cu adevărat dulce! Pentru dragostea Ta mă răstignesc și pe toate le rabd.

Și mi-a povestit iarăși acel frate că odată era mâhnit pe un alt frate pe care îl sfătuia, însă acela nu-l asculta. Și era foarte mâhnit pentru aceasta. Atunci rugându-se, a fost răpit în extaz. Și-L vede pe Domnul pironit pe Cruce, cuprins în întregime de lumină. Atunci Hristos și-a întors capul spre el și i-a spus: „Ai văzut la Mine câte am suferit pentru dragostea ta? Tu ce suferi?”. Și odată cu aceste cuvinte a dispărut mâhnirea și s-a umplut de bucurie și pace și vărsând pâraie de lacrimi se minuna și se minunează și acum de îngăduința Domnului, Care îngăduie întristările și iarăși mângâie, atunci când vede că ne descurajăm. Pentru aceasta să nu te descurajezi! Nu te mâhni în întristări și ispite, ci cu dragostea lui Iisus să-ți potolești mânia și descurajarea. Și dă-ți curaj ție însuți, spunând: „Suflete al meu, nu te descuraja, deoarece o mică întristare te curăță de o boală de mulți ani”. Și repede va pleca. Și adevărat este cuvântul acesta.

Ispitele. Pe cât de mică este răbdarea, pe atât de mari par ispitele. Și cu cât se obișnuiește omul să le rabde, cu atât se micșorează și le trece fără osteneală, devenind tare ca o stâncă.

Așadar, răbdare! Ceea ce acum ți se pare greu de izbutit, după ce vor trece mai mulți ani, singură va veni la tine și o vei deține ca pe proprietatea ta, fără să-ți dai seama de unde ți-a venit. De aceea lucrează acum în tinerețe, fără să spui „de ce?” și să te descurajezi. Iar când vei îmbătrâni, vei secera snopii nepătimirii. Și te vei minuna de unde ți-au venit niște spice atât de frumoase, de vreme ce tu nu ai lucrat deloc. Și vei deveni bogat, fără să ai vreun merit. Și te vei minuna cum toate murmurele de nemulțumire, neascultările și descurajările tale, au dat astfel de roade și flori binemirositoare.

De aceea, silește-te!

De mii de ori de ar cădea dreptul, nu-și pierde îndrăzneala, ci iarăși se ridică și-și adună puterile, iar Domnul scrie biruințe pentru el. Însă nu-i arată biruințele, ca să nu se mândrească, ci îi aduce înaintea ochilor săi căderile sale ca să sufere, să se smerească.

Iar după ce vor trece hoardele vrăjmașilor și se vor trâmbița biruințe de nicăieri văzute, atunci va începe să-i arate puțin câte puțin că biruiește, că se încununează, că mâinile sale pipăie ceva pe care mai înainte căuta și nu i se dădea. Și astfel este încercat, se iscusește, se desăvârșește, atât cât îngăduie firea, mintea, cugetarea și vasul sufletului nostru.

De aceea îmbărbătează-te și întărește-te în Domnul și nu-ți împuțina râvna, ci cere, strigă neîncetat, fie de primești, sau nu.

Extras din Mărturii ale experienței monahale– Cuviosul Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos.

Total
244
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Matei 14, 35-36; 15, 1-11)

Next Post

Viețile Sfinților – august, ziua 4

Related Posts