Preot Alexandru Lungu
Îmi scrie o mămică în toiul nopții plină de remușcări și gata să cedeze nervos parcă. Sunt mesaje pe care le radiografiezi prin ochii minții și nu ai nevoie să auzi cu urechile și nici să privești cu ochii acele mărturisiri. Este suficent să le citești.
“Părinte, eu am născut acum un an și încă plâng și îmi fac mustrări de conștiință. ” Din primele cuvinte citite mă gândeam deja la vreun gest necugetat, poate un abandon pe la vreo ușă de spital sau poate și mai rău, părăsindu-și pe la marginea unui câmp pruncul abia născut. Așa e mintea, dacă nu o ți priponită, aleargă în dreapta și în stânga trăgând permanent judecați. Și continui să citesc cu nodul în gât deznodământul mesajului.
“Eu, Părinte, am născut acum un an de zile o pruncă minunată, este lumina ochilor noștri. Dacă cineva mi-ar fi spus că nu știu ce este fericirea, îi puteam da zeci de argumente cum că eu am gustat din ea. Dar așa este, nu știam până să îi simt mirosul pielii care îmi inundă sinusurile dimineața, sau atunci când îi ofer un ocean de săruturi. Mă scufund în ochii ei de un smarald ispititor și zâmbetul ei îmi topește fiecare grijă din inimă. Și totuși sunt frământată de remușcări. Cu toate că eram sănătoasă și aptă pentru o naștere naturală, mi-a fost frică. Am înghețat pur și simplu la ideea durerilor de a aduce pe lume om prin metoda clasică. Și am făcut, Părinte, păcatul. Am născut o fetiță prin cezariană. Mai mult decât atât era să mor pe masa operației. În timpul anesteziei au apărut niște complicații iar inima mea a cedat. Am pierdut preț de câteva minute totul. Era întuneric, apoi s-a făcut rece și iarăși cald. Simțeam că pierd șansa la bucuria de a-mi vedea măcar preț de o clipă viața pe care am ținut-o 9 luni în burtică, cu care am vorbit și pentru care m-am rugat în fiecare clipă. Dar nu, Dumnezeu a avut planuri cu mine și am supraviețuit, iar astăzi sunt o mamă veșnic recunoscătoare. Dar totuși mă frământă gândul acesta, nu m-a pedepsit Dumnezeu pentru faptul că am optat să fac cezariană? Oare o mamă care alege sa nască astfel este mai puțin mamă? Oare nu sunt vrednică de iubirea ei pentru faptul ca am ales calea pe care mulți consideră că este cea ușoară și lipsită de riscuri, când eu am avut în fata ochilor moartea?”
Și trag aer în piept și respir ușurat. Tocmai îmi scrisese o eroină, asa cum sunt toate mamele care își sacrifică viața în schimbul altor vieți. Pentru că orice mamă care aduce om pe lume, indiferent prin ce metodă alege să facă asta, renunță atât timp cât trăiește pe pământ, la liniștea și confortul ei. Nu va mai dormi nicio zi scufundată in așternuturile ei fără să îi tresare inima la ce face puiul, care astăzi poate cutreieră prin lume. Nicio mamă nu mai are timpul ei nelimitat, este ca un serviciu de ambulanță, când lucrurile se complică mama este 112 din telefonul fiecărui copil. Și o întăresc spunându-i să-și arunce repede gândurile acestea nefirești de nedrepte. Orice mamă devine pe masa de operație un mic Hristos care îşi așează trupul pironit pe o cruce a suferinței și, în unele cazuri, chiar cu riscul de a-și sacrifica viața, pentru cineva care încă nu i-a răspuns iubirii. Iar acest lucru doar Hristos l-a mai făcut, alegând să moară pe cruce pentru o lume care nu l-a iubit.
