Preot Alexandru Lungu
E Vinerea Mare așezată la poalele începutului de an bisericesc. Este Înălțarea Sfintei Cruci. Dar cine își mai ia crucea și Îi urmează Lui?
Că tot auzim de acest obiect de tortură care astăzi a devenit medalion și ușor este să îl purtăm, cât mai scump și îmbrăcat în aur și pietre prețioase, dacă este cu putință. Dar Hristos a fost țintuit pe lemnul crucii și Sângele și l-a vărsat și tortură și chin a suferit. Căci nu rezistența fizică L-a ținut acolo sus pe Golgota în fața unei mulțimi mânioase. Nici Dumnezeirea și capacitatea de rezistență infinită la scuipări și durere. Dar iubirea da.
Că până la urmă ce nu facem noi din iubire? Nu stăm în tinerețe în fața ușii casei celei dragi, înfruntând intemperiile sorții, doar doar o vom zări o clipă? Nu suntem în stare să rezistăm fără mâncare și băutură zile întregi atunci când ne propunem să realizăm ceva măreț? Dar pentru copiii noștri pe care cruce nu ne-am lăsa răstigniți, măcar pentru prețul fericirii lor de o clipă?
Căci iubirea te susține în suferință și durere, iar prețul ei este de neprețuit , atât timp cât îți demonstrezi pledoaria.
Noi nu putem trăi fără cruce, în caz contrar nu am experimenta dimensiunile de nepătruns ale lumii acesteia. Iubind și jertfind putem să simțim într-o mică măsură iubirea lui Hristos pentru o lume pe care a găsit-o risipită și condamnată.
Căci Hristos nu S-a jertfit doar pentru noi, ăștia bisericoși și plini de osteneli. El a venit și pentru păcătoși, dar mai ales pentru aceia, culmea, de la ei primind mai multă clemență și înțelegere. O inimă defectă și rătăcită uneori este capabilă să înțeleagă mai profund mesajul iubirii, decât 99 de inimi cuprinse de mândria părerii de sine. Doar în Cruce și jertfă putem să nădăjduim și în promisiunea Învierii!
