Fiul meu iubit în Domnul, născut de la dumnezeiescul Duh, mă bucur și eu dacă tu te bucuri! Se bucură Începătoriile și Stăpâniile, Heruvimii și Serafimii, tagmele Îngerești, cetele Apostolilor și ale Prorocilor, ale Mucenicilor și Drepților, și Preacurata noastră Maică, Împărăteasa și Stăpâna tuturor.
Astăzi mi-ai veselit sufletul cu cele spuse prin cerneală și hârtie. Mult mă voi bucura și mă voi veseli dacă până la sfârșit le vei adeveri cele pe care le scrii astăzi, pentru că războiul vrăjmașului începe după trei-patru ani. Atunci Harul se retrage spre încercare și făclia se stinge.
Și cele frumoase de acum – care într-adevăr sunt frumoase –, atunci le vei vedea urâte, negre și întunecate. De aceea, cele care ți se întâmplă acum să nu le iei câtuși de puțin drept ispite, de vreme ce altcineva păzește. Și fiindcă, iubitul meu fiu, ceri sfat de la mine, smeritul, ascultă:
Nu te îmbrăca numai cu frunze, ci întinde-ți rădăcinile în adânc să afli izvorul, așa cum fac platanii, astfel încât să ai mereu apă și mereu să dai lăstari. Și când îți va veni seceta, să nu pătimești vreo schimbare, de vreme ce ai aflat un izvor deosebit. Și când ți se va stinge făclia pe care o ai acum, tu deja ai aprinsă alta prin faptele tale și nu vei suferi câtuși de puțin din pricina întunericului. Iar modul dobândirii acestora este următorul.
Mai întâi, desăvârșita și fără deosebire ascultare față de toți. Din ea se naște smerenia. Iar semnul smereniei îl vădesc nemăsuratele lacrimi, care timp de trei-patru ani curg ca un izvor. Din ele se naște rugăciunea neîncetată, așa numita Rugăciune a minții, care face să curgă lacrimi de îndată ce spui: „Iisuse al meu, preadulce!”; sau când spui: „Maica Domnului!” și nu te mai poți stăpâni. Atunci din lacrimi se naște o liniște în tot trupul și o desăvârșită pace.
Odată un frate a vrut să se stăpânească pe sine – deoarece au început să-i curgă lacrimile și cineva a bătut la ușă –, dar nu i-a fost cu putință până ce nu au trecut de la sine; atât de multă putere au.
Așadar, dacă le vei dobândi pe acestea, nu te vei teme că vei pătimi vreo schimbare, deoarece devii om cu o altă fire. Iar nu pentru că se schimbă firea, ci însușirile ei le schimbă Harul prin dumnezeieștile energii ale lui Dumnezeu.
Așa-numitele „tipice” trebuie să cuprindă esența, așa cum frunzele copacilor acoperă roadele. Psalmodia să se facă cu smerenie. Mintea să urmărească noima troparului. Cugetarea să se îndulcească de noima pe care i-o dă mintea și să se înalțe la contemplarea ei. De asemenea, citirea să se facă cu multă luare-aminte. Deci prin toate acestea se dezvoltă sufletul, se mărește. Astfel se șterge, moare omul vechi și se înnoiește cel nou; și sporește în dragostea lui Hristos. Și nu-l mai satisfac câtuși de puțin cele pământești, ci dorește mereu cele cerești.
De asemenea, referitor la trup, trebuie să se nevoiască cu toată puterea ca să fie întotdeauna robit duhului. Să nu-i fie milă de el câtuși de puțin. Și ori de mănânci, ori de lucrezi, rugăciunea să nu o opreşti.
În toate rugăciunile, mintea să urmeze și să înțeleagă ceea ce spui în rugăciune și ce vorbești. Pentru că dacă tu nu înțelegi ceea ce spui, cum te vei înțelege cu Dumnezeu ca să-ți dăruiască ceea ce ceri?
Dacă vei păzi acestea, bine îți va fi. Te vei izbăvi pentru totdeauna, iar pe mine mă vei bucura. Iar dacă din nepăsare nu vei asculta, pricinuitor de mâhnire te vei face multora.
