Nu trebuie să supunem poruncile lui Dumnezeu cercetării, ci să le primim prin credință!

Când Dumnezeu poruncește ceva, nu trebuie să supunem porunca cercetării, ci s-o acceptăm prin cre­dință, pentru că este trăsătura obrăzniciei și a sufletu­lui aflat în primejdie, să se uimească de pricini și de cuvintele care-i sunt date, și de împrejurările în care primește poruncile dumnezeiești. Și vă voi dovedi aceasta din Dumnezeieștile Scripturi!

Era un bărbat mare și minunat, cinstit de Dumnezeu cu vrednicia preoției și cu lucrarea îngrijirii duhovni­cești a întregului popor israelit, care se numea Zaharia. Deci acest Zaharia, când a intrat odată în Sfânta Sfintelor, în locul de nepătruns pentru ceilalți, pe care doar lui îi era îngăduit să-l privească (își dădea seama cât de mare îndrăzneală primise, încât să reprezinte în­tregul popor, ca mijlocitor între popor și Dumnezeu, să înalțe în numele poporului rugăciuni către Dumnezeu, ca să-L arate milostiv față de robii Săi), a văzut Îngerul stând acolo înăuntru și, fiindcă priveliștea lui l-a um­plut de uimire, cel fără de trup i-a zis: „Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată și Elisabeta, femeia ta, îți va naște un fiu și îi vei pune numele Ioan” (Luca 1,13).

Ce legătură are însă aceasta cu lucrarea lui? El se ruga lui Dumnezeu pentru păcatele poporului, cerea iertare pentru cei robi împreună cu el, și Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Zaharia!”. Și de ce, ca mărturie a adevărului cuvintelor lui, Îngerul îi vorbește despre evenimentul care se va întâmpla peste o anumită perioadă de timp, anume că va dobândi un fiu, pe Ioan? Totul are mare legătură! Deoarece atunci se ruga lui Dumnezeu pentru păcatele poporului, urmând ca mai târziu să dobândească un fiu, care va mărturisi: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii” (Ioan 1,29), de aceea în chip minunat Îngerul îi spune: „Și vei naște fiu”.

Deci ce a făcut acela? Tocmai aceasta este pricina temei despre care v-am vorbit la început, anume că cercetarea cu curiozitate a modurilor în care se arată voia dumnezeiască este de neiertat și că hotărârile lui Dumnezeu trebuie să fie primite prin credință. Zaharia s-a uitat la vârsta lui, la pletele lui albe, la trupul lui istovit, de asemenea a cugetat la stârpiciunea femeii lui și a fost stăpânit de îndoială. De asemenea, a căutat să afle cum era cu putință să se întâmple cele spuse de Înger și a întrebat: „După ce voi cunoaște acestea?” (Luca 1, 18). Cym este cu putință, zice, să se întâmple ce mi-ai spus? Eu am albit și am îmbătrânit și soția mea este trecută în vârstă și stearpă! Prin urmare, vârsta ei este nepotrivită și starea firii ei nu-i îngăduie nașterea de fii. Prin ce rațiune poate să se împlinească făgăduința aceasta, de vreme ce eu, semănătorul, sunt neputincios și femeia mea, pământul, este neroditoare?

Deci, multora ni se pare că Zaharia este vrednic de iertare, fiind îndreptățit să ceară o explicație la cuvintele Îngerului? Este foarte îndreptățită părerea din punct de vedere rațional, însă Dumnezeu nu l-a socotit vrednic de iertare. Pentru că atunci când Dumnezeu ne încredințează de ceva, nu trebuie să supunem lucrarea Lui cercetării rațiunii, nici să căutăm cauza lucrurilor, nici să punem înainte neputința firii de a asculta porunca, sau altceva asemănător, fiindcă puterea hotărârii dumnezeiești este mai înaltă decât toate acestea, și nicio piedică nu poate s-o zădărnicească.

Deci ce faci, omule? Dumnezeu îți făgăduiește naștere la bătrânețe? Oare bătrânețile sunt mai tari decât făgăduința lui Dumnezeu? Oare firea este mai puternică decât Creatorul ei? Nu știi că toate cuvintele Lui se prefac în fapte minunate? Cuvântul Lui a așezat cerul, cuvântul Lui a plăsmuit zidirea, Cuvântul Lui i-a creat pe Îngeri, și tu te îndoiești de o naștere? De aceea Îngerul s-a mâniat și n-a ținut seama nici de preoția lui, ci mai mult, din pricina acesteia l-a pedepsit mai greu! Fiindcă cel care a fost cinstit cu vrednicia cea mai mare trebuie să aibă credința mai adâncă. Și care este modul pedepsirii: „Iată, vei fi mut, și nu vei putea să vorbești până în ziua când vor fi acestea”. Limba lui, zice, care a slujit prin cuvânt necredința lui, va primi și pedeapsa pentru necredință: „Iată, vei fi mut, și nu vei putea să vorbești până în ziua când vor fi acestea” (Luca 1, 20), Cugetă la iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Nu mă crezi, zice? Deci primește pedeapsa, și când îți voi dovedi cuvintele prin fapte, atunci se va risipi mânia Mea! Când vei înțelege că ai fost pedepsit cu dreptate, atunci vei scăpa de pedeapsă!

Să audă oamenii, cum Se mânie Dumnezeu când este cercetat cu necredință! Dacă acel preot Zaharia a fost pedepsit pentru că n-a crezut făgăduinței despre nașterea unui om muritor, tu care te uimești de Nașterea dumnezeiască negrăită, cum vei scăpa de pedeapsă, spune-mi? Acela n-a grăit părere potrivnică, ci doar a vrut să afle, însă n-a fost iertat, însă tu, care crezi că le cunoști pe toate cele care simt nevăzute și necuprinse, cum vei avea răspuns de apărare? Ce osândire nu vei atrage asupra ta? (Omilie despre Cel Necuprins cu mintea, 2, E.P.E. 35,46-50; P.G. 48,711-712).

Extras din Cuvinte de aur – Volumul I Credința, nădejdea, dragostea – Sfântul Ioan Gură de Aur, Editura Egumenița.

Total
167
Shares
Previous Post

Viețile Sfinților – februarie, ziua 21

Next Post

Transformarea iubirii în iad

Related Posts